Etichetat: iubire

0

Viaţa se trăieşte, nu se caută, nu se învaţă

Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înţelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoşi, bolnavi, fericiţi, nefericiţi). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele...

0

Prin Sfânta Cruce, creştinii dobândesc mântuirea

Rugăciunile înălţate către Dumnezeu sunt însoţite de semne şi gesturi care au o anumită semnificaţie. Dintre acestea, cel mai des utilizat este semnul Sfintei Cruci. Creştinii fac semnul Sfintei Cruci de fiecare dată când...

0

Și dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem

“Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli! Adeseori Îi spun: “Hristoase al meu, iubirea Ta n-are hotar!”. E o minune că mai trăiesc. Printre alte boli, am și cancer la hipofiză. S-a format acolo o tumoare care...

0

De ce cuvântul acesta şi nu alt cuvânt?

Am citit cândva, nu mai ştiu unde, că unui cuvântător i s-a spus să spună ultimul cuvânt pe care ar vrea el să-l spună, că după aceea nu poate să mai rostească niciun cuvânt....

0

Și în iad Dumnezeu e prezent ca iubire

Dumnezeu este Iubire, Iubirea absolută, care in revărsarea sa covârşitoare îmbrăţişează întreaga creaţie. Până şi în iad Dumnezeu e prezent ca iubire. Dând omului pe măsura capacităţii sale cunoaşterea reală a acestei iubiri, Duhul Sfânt îi descoperă...

0

Nimeni nu poate înţelege pe nimeni

Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decât numai omul însuşi şi Dumnezeu. Sufletele noastre se întâlnesc în gânduri şi în emoţii şi de multe ori tresaltă simţind că s-au unit. Când sufletele...

0

Ce iubire e aia care poate să renunţe…?

Dacă iubeşti pe cineva, în ciuda păcatelor sale (ca minciuna, nestatornicia, făţărnicia), dar după multe încercări nu reuşeşti să-l schimbi, e bine să renunţi la iubirea aceasta? – Dragă, eu nu ştiu ce iubire...