Dacă ne întoarcem la Dumnezeu şi-L întâlnim faţă către faţă, trebuie să fim pregătiţi să plătim preţul

Se întâmplă atât de des ca, atunci când spunem „eu te iubesc”, să o spunem cu un mare „eu” şi cu un „tu” mititel. Folosim iubirea ca pe o conjuncţie, în loc să ne raportăm la ea ca la un verb care implică acţiunea. Nu este de ajuns să stăm cu privirea aţintită spre orizont, sperând că astfel îl vom vedea pe Domnul; mai curând ar trebui să ne uităm cu atenţie la aproapele nostru, care este cineva a cărui existenţă a fost voită de Dumnezeu, cineva pentru care Dumnezeu a murit. Orice persoană pe care o întâlnim are dreptul de a exista pentru că are o valoare în sine, iar noi nu suntem obişnuiţi cu lucrul acesta. Acceptarea deosebirii dintre mine şi celălalt este un pericol pentru noi, ceva ce ne ameninţă. A recunoaşte dreptul celuilalt de a fi el însuşi poate însemna recunoaşterea dreptului său de a mă ucide. Dar dacă stabilim o limită dreptului celuilalt de a exista, lucrul acesta devine nedrept. Iubirea este dificilă. Hristos a fost răstignit pentru că ne învăţa un fel de iubire care îi îngrozeşte pe oameni, o iubire care cere abandonare totală – este aducătoare de moarte.

Dacă ne întoarcem la Dumnezeu şi-L întâlnim faţă către faţă, trebuie să fim pregătiţi să plătim preţul. Dacă nu suntem gata să plătim acest preţ, trebuie să mergem prin viaţă ca nişte cerşetori, sperând că altcineva va plăti în locul nostru. Dar dacă ne întoarcem la Dumnezeu vom descoperi că viaţa este adâncă, vastă şi extrem de vrednică de trăit.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Şcoala rugăciunii

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *