Nu este adevarată acea Biserică care, în chip trufaș și nerusinat, a rupt legătura cu cei morți

Trebuie sa ne rugam cu osardie Sfantului si de-viata facatorului Duh, mangaietorul, Carmuitorul Sfintei Biserici a lui Hristos, pentru ca El sa sufle duhul iubirii in inimile tuturor crestinilor si sa-i lumineze pe toti cu sfanta Sa lumina, spre cunoasterea adevarului lui Dumnezeu si al lui Hristos, spre unire intreolalta, spre respingerea tuturor ereziilor si dezbinarilor, spre surparea oricarei dihotonii obstesti. Atotbunule, atotintelepte, atotputernice si drepte Duhule Sfinte, fa toate acestea pentru numele lui Hristos! O, cat de aproape de noi este Duhul Sfant! Intotdeauna El ne face bine, ne curata de pacate, ne sfinteste, ne lumineaza, ne aduce pace, ne dezleaga, ne elibereaza sufletul de lagaturile pacatului, de intunericul duhovnicesc, care face vii sufletele noastre omorate de pacat, ne intareste, ne mangaie, ne da lacrimi de umilinta, se roaga pentru noi cu suspine negraite [Rm 8, 26]. Slava si multumire aducem Tie, Parinte Sfinte, din Care purcede vesnic Duhul Sfant si prin El, pace celor pe care ii ameninta cu pieire raul! Fa-i vii pentru numele Fiului Tau, Izbavitorul nostru, Care cu atata daruire, rabdare, indelunga-rabdare ne-a slujit noua. Chipul cel dintai a venit la chip, Facatorul la faptura. Acest gand – esenta credintei crestine –strabate intregul crestinism, toate slujbele dumnezeiesti. Unitatea e marea problema a crestinismului; impacarea cu Dumnezeu, savarsirea Tainelor, curatirea si sfintirea crestinilor, nazuinta catre desavarsirea crestina, mantuirea – iata lucrul pe pamant al Bisericii lui Dumnezeu.  Acea credinta (sau confesiune crestina) este adevarata, care starpeste, in fiecare zi si fara incetare, pacatul atotpierzator din omul credincios, care il curata, il sfinteste, il lumineaza, il innoieste, il face viu, il intareste, iar nu cea care izvodeste dusmania, prigoanele, caznele (cea catolica) sau cea care duce la intelepciune mincinoasa, la domnia ratiunii corupte asupra Revelatiei dumnezeiesti, la tagaduirea ierahiei, a Tainelor, a posturilor si chiar la negarea a tot ce Sfantul Duh, Care a lucrat prin Sfintii Apostoli si prin Sfintii Parinti, a statornicit pentru mantuirea noastra (cea protestanta). Nu este adevarata acea biserica care s-a rupt in chip trufas si nerusinat de Biserica celor intai-nascuti, care sunt inscrisi in ceruri [Evr 12, 23], care au bineplacut lui Dumnezeu, care Il slavesc pe Dumnezeu si neincetat se roaga si mijlocesc prin rugaciunile lor pentru noi cei de pe pamant ajutandu-ne in lucrarea mantuirii; nu este adevarata acea Biserica care, in chip trufas si nerusinat, a rupt legatura cu cei morti (sau cu Biserica de dedesubt) si care considera lipsite de orice efect rugaciunile pentru ei.