Iată care este judecata lui Dumnezeu!

In sfanta credinta si in Biserica se afla atata intelepciune incat ar ajunge din belsug tuturor inteleptilor lumii pentru a cugeta asupra ei, a se minuna si a se proslavi prin ea. Domnul a ascuns-o insa de cei intelepti, destepti, mandri si ingamfati si a descoperit-o celor copii la suflet, adica oamenilor simpli, blanzi, smeriti. Iata care este judecata lui Dumnezeu! Inteleptii si desteptii ingamfati sunt lipsiti de intelepciunea lui Dumnezeu cea luminatoare, curatitoare, mantuitoare! O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! [Rm 11, 33]. Caci gandurile Mele nu sunt ca ale voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Si cat de departe sunt cerurile de pamant, asa de departe sunt caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre [Is 55, 8-9]. Slava Tie, Doamne, slava Tie! Caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor ! [Mt 11, 25; Lc 10, 21].

Sfanta Biserica este mama noastra, mijlocitoarea, hranitoarea, luminatoarea, gingas ocrotitoarea si odihna noastra, aparatoarea noastra si zid nesurpat, curatirea, sfintirea si adevarata noastra innobilare, taria noastra, calauza noastra, indumnezeirea noastra. In acelasi timp, ea este aerul nostru duhovnicesc: sufletele noastre respira prin ea, prin aerul sau intremator, sanatos, datator-de-viata.

La toate dumnezeiestile sale slujbe, Sfanta Biserica doreste sa trezeasca in noi sentimentul si convingerea sau constiinta extremei noastre pacatosenii, neputinte, saracii duhovnicesti, orbiri, goliciuni si, in acelasi timp, sa faca sa se iveasca in noi constiinta si sentimentul nevoii unui Mantuitor. Pentru acesta sunt toate rugaciunile, psalmii, cantarile bisericesti; pentru aceasta sunt ecteniile, Tainele, toate slujbele; pentru aceasta indeosebi este slujba cea de toata noaptea. Ea ne sugereaza ca primii oameni, Adam si Eva, au fost la inceput sfinti si fericiti,

dar foarte curand dupa aceea, din cauza neluarii-aminte, nepasarii si iubirilor de sine au cazut in pacat si L-au mahnit din cale-afara pe Facatorul lor, prin incalcarea poruncii Sale si prin nerecunoasterea incapatanata a pacatului lor; ne arata cum i-a izgonit Dumnezeu din raiul

desfatarilor ca sa-si manance painea din sudoarea fruntii [Fc 3,19], cum a zavorat portile raiului, cum atunci cand s-au trezit ei in nenorocire, lipsiti de harul lui Dumnezeu si-au cunoscut pacatul si au inceput sa si-l planga caindu-se cu smerenie in fata lui Dumnezeu, si cum Dumnezeu, tinand seama de aceasta cainta, le-a fagaduit, in marea sa mila, ca va veni candva pe pamant un Mantuitor al oamenilor si El ii va mantui pe ei de pacatele lor si va zdrobi capul sarpelui ispititor si ucigas. De pocainta cea cu lacrimi a lui Adam si a Evei dupa  izgonirea din rai ne aduc aminte desele exclamatii de pocainta din scurta rugaciune Doamne miluieste, stihurile psalmului Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor [Ps 1,1]; ne aduce eminte indeosebi psalmul Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma [Ps 140, 1] si stihurile ce se canta impreuna cu versetele acelui psalm si care arata ca Dumnezeu a venit in lume si l-a mantuit pe Adam si intreg neamul omenesc de pacat, de blestem si de moarte prin patimile sale si prin moartea Sa.