Dă-mi, Doamne, să-mi plâng multele mele păcate şi de ele să mă căiesc!

Tăcerea e rugăciunea trează, e repetarea numelui lui Iisus şi aprofundarea înţelesului Lui. Când mintea cugetă neîntrerupt la cele sfinte ea îşi dă seama de toate scăpările minţii, de toate atacurile diavolilor şi de toate mişcările inimii.
Privegherea, paza minţii şi cu postul alungă demonii. Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât rugăciunea se îndulceşte şi mintea ia foc.
Dă-mi, Doamne, să-mi plâng multele mele păcate şi de ele să mă căiesc!
Când uiţi rugăciunea Îl părăseşti pe Dumnezeu. Înfrânându-ţi limba şi postind ai mintea lucidă şi trează. Orice gând la Dumnezeu îşi are plata sa imediată. Liniştea îţi dă să vezi în ceea ce te afli.
Acum înţeleg ce înseamnă a contempla, adică a nu mai avea imagini, a avea inima goală. Când contempli, atunci în minte ţi se întipăresc lucrurile harului, ceea ce vrea să-ţi dăruiască Dumnezeu ţie.
Slavă Ţie, Dumnezeul meu, pentru tainele Tale cele prea mari şi prea minunate! Într-o zi, Tu poţi să ne mântuieşti sufletul şi trupul. Tu nu ai nevoie de timp, ci doar de inima mea. A Ta este inima mea, Prea Bunule Doamne.
Fă ceea ce voieşti cu ea, Doamne, Dumnezeul inimii mele!

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Cuvintele duhovnicești I, Teologie pentru azi, București, 2011