Uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea

Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre; prin Cruce, ne-a împăcat cu Dumnezeu şi cu Tatăl; prin Cruce a pogorât peste noi darurile harului şi toate binecuvântările Cerului. Aşa este Crucea Domnului prin ea însăşi. Fiecare dintre noi se face însă părtaş puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce.
Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni niciun mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape dc puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos, şi vei fi mântuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Să luăm la rând toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mântuitoare.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *