Cum poate ajunge omul de rând la calitatea rugăciunii? Se poate ajunge la calitate, prin cantitate?
Nu cred că se poate ajunge, nu cred, dimpotrivă, cred că prin cantitate poţi pierde orice dragoste de rugăciune. Asta o găsim la Părintele Porfirie. El foarte frumos vorbeşte despre lucrurile astea. O găsim şi la alţi Părinţi, dar el dezvoltă larg. Să vedeţi ultima carte care o apărut cu Părintele Porfirie. Are despre rugăciune, minunat. El spune că, chiar Rugăciunea lui Iisus să n-o faci din forţare, să nu ne forţăm pe noi înşine, pentru că asta provoacă revoltă lăuntrică şi noi vom urâ rugăciunea. Dar prin dragoste, prin gânduri bune, prin gândul că suntem muritori şi prăpădiţi şi fară Dumnezeu nu facem nimic: Tu, Doamne ne-ai iubit pe noi, până în sfârşit, Tu eşti în putere să ne scoţi din starea asta. Noi venim la Dumnezeul ăsta, atunci noi ne rugăm cu mai mare dragoste.
Dar, să facem aşa, să bombănim ca mantrele la yoghini, nu-i bun lucrul ăsta. Părintele Sofronie spune că asta e grăire în deşert, pomenirea numelui Domnului în deşert şi e foarte periculos. Eu cred că la începător vine prin gânduri bune, să citească din Psalmi. Psalmii ne educă, ne şi învaţă rugăciunea. Ei sunt rugăciune, dar sunt şi manual de rugăciune. Azi un Psalm, mâine un altul şi prin ascultare. Prin ascultare şi smerenie de duhovnic, Dumnezeu vă va da bucuria rugăciunii. Asta este un mare dar. Este un dar. Nimeni nu poate să facă exerciţii ca să dobândească rugăciunea. Cei care au dobândit-o, o pot pierde pentru un gând. Ca să nu mai zic la Gheronda Efrem, ucenicul Sfântului Iosif, când spune: O, de câte ori mă sculam noaptea şi stăteam, parcă le faceam pe toate bune: „Doamne, lisuse, Doamne, Iisuse…” şi nu-mi venea harul şi când mă ridicam, mă duceam să fac vreo treabă, buf, venea harul peste mine şi nu ştiam ce s-a întâmplat. Zice, pentru un gând de mândrie, Dumnezeu poate lua rugăciunea. Dar când îţi va fi luată rugăciunea, să nu te miri că n-ai avut nici un gând de mândrie. Şi zici: Doamne, pentru ce? Parcă nici nu m-am mândrit, parcă nimic altceva n-am făcut, dar mi-ai luat-o. Asta o face Dumnezeu ca să cunoşti că El ţi-o ia când vrea, chiar dacă nu te-ai mândrit”. Ce mare treabă, dacă nu te-ai mândrit? înseamnă că Dumnezeu e dator să-ţi dea rugăciune? Când omul va cunoaşte că este nimic, când cunoaşte că singur nu poate face nimic şi că rugăciunea este dar şi că se dă „celor stneriţi şi înfrânţi cu inima”, atunci rugăciunea vine peste el. Că-i la începător, ca-i la învăţat, asta n-are nici o treabă. Aşa că, prin smerenie, cu gânduri bune, prin ascultare, şi aşa să nu voieşti să fi mai presus de tine, Dumnezeu dă rugăciunea.
Ieromonah Savatie Baştovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii
