Fii cu ochii-n patru!
Priveghează! Vrăjmaşul încearcă în fel şi chip să nu te lase să ajungi la acest bine: toate frământările lui spre aceasta sunt îndreptate. Prima lui grijă este să-ţi strecoare anumite preocupări şi să te lege de ele. Și chiar de nu sunt ele rele în sine, rău este că, ocupându-ţi mintea şi simţirea cu ele, te îndepărtează de la ce este mai important, obligându-te sau să împingi acest lucru pe planul al doilea, sau să uiţi complet de el pentru o vreme. Ambele sunt deosebit de primejdioase, mai ales ultimul. A doua grijă a lui este să te facă să-ţi găseşti liniştea trupului, să-ţi îngădui înlesniri în hrană, în somn, în odihnă, să-ţi permiţi libertate de mişcare şi libertate în impresiile asupra simţurilor. Toate acestea par mărunţişuri, dar sunt deosebit de păgubitoare. Fii cu ochii-n patru!
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, în col. Părinți ruși, Editura Sophia, București, 2000