Când postiţi, nu fiţi posomorâţi, ca făţarnicii, că ei îşi smolesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc

Dacă postiţi, nu fiţi posomorâţi, ca făţarnicii (Mt. 6,16).

Iubiţi fraţi! Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit ca înainte de a purcede la nevoinţa postului să iertăm aproapelui greşelile sale, ne-a poruncit să păzim de făţărnicie, din toate puterile, postul însuşi. Viermele, odrăslindu-se în fruct, îl nimiceşte de tot pe dinăuntru, încât rămâne numai coaja: şi făţărnicia nimiceşte tot miezul virtuţii.

Făţărnicia se naşte din slava deşartă (v. Mt. 6,1-2, 5,16). Slava deşartă este dorinţa şi căutarea deşartă a laudei vremelnice, omeneşti. Slava deşartă apare din adânca necunoştinţă de Dumnezeu sau din adânca uitare de Dumnezeu, din adânca uitare de veşnicie şi de slava cerească. De aceea, în întunecarea sa, ea năzuieşte cu nesaţ spre dobândirea slavei vremelnice, pământeşti. Această slavă, la fel ca viaţa pământească, i se pare un bun veşnic, pe care nimeni şi nimic nu i-l poate lua. Căutând nu virtutea însăşi, ci numai laudele pentru virtute, slava deşartă se îngrijeşte şi se trudeşte doar ca să se înfăţişeze privirilor omeneşti sub masca virtuţii – şi făţarnicul se arată omenirii îmbrăcat în haina unei amăgiri îndoite: în înfăţişarea lui se vede o virtute pe care de fapt n-o are deloc, iar în sufletul lui se văd mulţumirea de sine şi îngâmfarea, deoarece, mai întâi de toate, el este amăgit şi înşelat în sine însuşi. El se îndulceşte în chip bolnăvicios de slava deşartă, care îl omoară; se îndulceşte în chip bolnăvicios de amăgirea căreia îşi supune aproapele, se îndulceşte în chip bolnăvicios şi nenorocit de făţărnicia care îi reuşeşte. Totodată, el devine străin de Dumnezeu: Necurat este înaintea lui Dumnezeu tot cel semeţ la inimă (Pilde 16, 5).

Pierzătoare sunt slava deşartă şi făţărnicia, căreia ea îi dă naştere, chiar de la începutul lor: ele îl lipsesc pe om de orice plată cerească, dându-i ca singură răsplată deşarta laudă omenească, pe care o pofteşte. Această osândă a rostit-o Domnul asupra făţarnicilor care se slăvesc în deşert. Povăţuindu-i pe ucenicii Săi să facă faptele bune în taină, Domnul porunceşte: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei, altminteri nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Aşadar, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Când postiţi, nu fiţi posomorâţi, ca făţarnicii, că ei îşi smolesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare (Mt. 6,1-2, 5,16-18).

Cumplite sunt slava deşartă şi făţărnicia şi atunci când sunt dezvoltate şi ajunse la maturitate, când devin regulă a lucrării omului, când îi intră în caracter! Ele îl formează pe fariseu, care tinde, cu hotărâre frenetică şi oarbă, să săvârşească toate fărădelegile şi relele; ele îl formează pe fariseu, căruia masca virtuţilor îi trebuie doar ca să se scalde mai uşor şi cu mai mult spor în faceri de rele. Fariseii întunecaţi şi împietriţi au săvârşit cea mai cumplită nelegiuire dintre nelegiuirile omeneşti: au săvârşit uciderea de Dumnezeu, şi, dacă ar putea exista vreo crimă mai cumplită, ei nu ar şovăi s-o facă.

Sfântul Ignatie Briancianinov