Cum ar judeca despre noi Mântuitorul dacă ar privi (ceea ce, de fapt, o şi face) la viaţa noastră?
Ştim că nu aducem mereu pacea şi bucuria, binele şi dreptatea în soarta oamenilor; ajunge doar să ne uităm la cei mai apropiaţi ai noştri, oameni pe care îi întâlnim şi într-un fel şi în altul, şi devine limpede cum e viaţa noastră: pe atâţia i-am rănit, pe atâţia i-am desconsiderat, pe atâţia i-am nedreptăţit, pe atâţia i-am ispitit! Şi, iată, o nouă judecată ne stă înainte, pentru că Domnul ne avertizează: ce am făcut unuia dintre aceştia mici, adică fraţilor Săi mai mici, Lui i-am facut-o.
Iar mai departe să ne gândim cum judecă oamenii despre noi: adesea judecata lor este amară şi dreaptă; adesea dorim să nu ştim ce gândesc despre noi oamenii, căci acesta e adevărul şi judecata noastră. Alteori se întâmplă altfel: oamenii ne iubesc sau ne urăsc pe nedrept. Ne urăsc pe nedrept atunci când noi urmăm dreptăţii lui Dumnezeu, iar aceasta nu încape în ei. Şi ne iubesc pe nedrept când ne iubesc pentru faptul că ne acomodăm uşor la nedreptatea vieţii şi suntem iubiţi nu pentru virtuţi, ci pentru trădarea dreptăţii Dumnezeieşti.
Dar aici iarăşi trebuie să pronunţăm sentinţa asupra noastră, ştiind că uneori suntem nevoiţi să ne căim de faptul că oamenii ne sunt binevoitori, că ne laudă. Hristos ne-a mai avertizat: „Vai vouă, dacă toti oamenii vă vor vorbi de bine.. . Şi, într-un sfârşit, putem să ne adresăm judecăţii Evangheliei şi să ne întrebăm: cum ar judeca despre noi Mântuitorul dacă ar privi (ceea ce, de fapt, o şi face) la viaţa noastră?
Mitropolitul Antonie al Surojului, Bucuria pocăinței