Apă curată, „apă vie” care nu are în ea microbi şi vine din munţii înalţi este Ortodoxia noastră

Frații mei, să nu ne dispreţuiţi. Cu toată nevrednicia şi păcătoşenia noastră, aducem cuvintele Apostolului Andrei, cuvintele Scripturii. Dacă noi suntem nevrednici de stimă din cauza păcatelor noastre, cuvintele pe care vi le spunem nu sunt vrednice de dispreţ; sunt cinstite şi sfinte, sunt cuvinte de aur.

Şi vă întreb: Dacă cineva v-ar da o liră, cine va cerceta, dacă acesta care v-o dă este urât sau frumos, scund sau înalt? Lira nu-şi pierde valoarea chiar dacă o ţine un lepros. Şi noi ţinem aur.

Pe preotul sau episcopul care liturghiseşte, pe predicatorul care vorbeşte, să fie cel mai păcătos, în momentul acela să-l vedeţi ca pe un înger al Domnului Atotţiitorul. Cuvintele de aur, cuvintele veşnice ale Hristosului nostru, pe acestea să le iubiţi.

Cândva, zice Sfântul Cosma, un călător a însetat. Acolo unde înainta vede un râuleţ. Cade asupra apei şi cu pumnii a început să bea. Dumnezeul meu, a spus, ce apă răcoritoare este aceasta!… Atât de mult i-a plăcut, că i-a venit curiozitatea să caute izvorul. A mers ce-a mers, a găsit-o. Dar s-a apucat cu mâinile de nas. Ce murdărie era aceasta!? Apa trecea prin gura unui câine mort.

Apă curată, „apă vie” (Ioan 4, 10), care nu are în ea microbi şi vine din munţii înalţi este Ortodoxia noastră. Setea se stinge doar cu această apă preacurată, care curge din rănile Celui Răstignit. Această apă ar trebui să iasă din potire de aur şi izvoare de aur. Ce să facem? Uneori şi din gura câinilor iese această apă curată. Omule însetat, bea! Nu cerceta cine îţi oferă potirul acesta.

Apoi, putem să considerăm un preot păcătos, dar el să fie sfânt; şi să considerăm un preot sau un episcop sfânt, dar el să fie foarte păcătos. Doar ziua aceea va arăta care sunt adevăraţii oameni ai Domnului.

 „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 21