Să nu urăști pe păcătos. Căci toți suntem vinovați

Sa nu urasti pe pacatos. Caci toti suntem vinovati. Si, daca te misti catre el pentru Dumnezeu, plangi pentru el. Si de ce il urasti pe el? Uraste pacatele lui si roaga-te pentru el, ca sa te asemeni cu Hristos, Care nu Se mania impotriva pacatosilor ci Se ruga pentru ei. Nu vezi cum Se ruga pentru Ierusalim? Caci prin multe suntem si noi batjocoriti de diavol. Si de ce uram pe cel batjocorit ca si noi, de diavolul care ne batjocoreste pe noi? De ce urasti pe pacatos, o, omule? Oare pentru ca nu e drept cu tine? Dar unde este dreptatea ta, odata ce nu ai iubire? [3] De ce nu plangi pentru el, ci il prigonesti? Caci din nestiinta se misca unii in mania lor, desi socotesc ca deosebesc faptele pacatosilor. [4]

Fii vestitor al bunatatii lui Dumnezeu pentru ca te calauzeste pe tine, care esti nevrednic si pentru ca esti mult dator, si nu scoate dreptul Sau de la tine! Si, in locul lucrurilor mici pe care le faci, iti daruieste cele mari. Sa nu numesti pe Dumnezeu “drept”, caci nu dreptatea Lui se vede in faptele tale. [5] Si, daca David Il numeste pe El drept, Fiul Lui ne-a aratat ca este mai degraba bland si bun. “Este bun, zice, cu cei rai si necinstitori” (Lc. 6, 35). Cum Il numesti “drept”, cand citesti in capitolul despre plata lucratorilor: “Prietene, nu te nedreptatesc, ci voi sa dau acestuia de pe urma ca si tie. Daca ochiul tau este rau, Eu sunt bun” (Mt. 20, 13-15)? Si cum numeste iarasi omul pe Dumnezeu “drept“, cand aude in capitolul despre fiul risipitor, care a cheltuit bogatia in petreceri, cum numai pentru pocainta ce a aratat-o, tatal a alergat si a cazut la grumazul lui si i-a dat stapanire peste toata bogatia lui? Nimeni altul n-a spus acestea despre El ca sa ne indoim in El, ci Insusi Fiul Lui a marturisit acestea despre El. Unde e dreptatea lui Dumnezeu, cand noi, pacatosi fiind, Hristos a murit pentru noi? Iar daca aci ni Se arata milostiv, sa credem ca nu primeste schimbare in privinta aceasta.

Sfântul Isaac Sirul, Filocalia vol. X –  Cuvinte despre sfintele nevoințe, Editura Humanitas

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *