În lumea noastră pământeană, singurătatea înseamnă iad?

În lumea materială, în lumea noastră pământeană, singurătatea înseamnă iad?

Da. Este un crâmpei, este o atmosferă de iad, pentru cei fără Dumnezeu, căci pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu nu există singurătate! Singurătatea este un infern, un iad pentru cei ce nu-L au pe Dumnezeu. Un astfel de om n-are pe nimeni, şi chiar dacă e în societate, şi chiar dacă se află în societatea cea mai veselă, şi dacă-i în familie, şi dacă oriunde e, dacă n-are credinţă în Dumnezeu, se simte singur.

Toţi cei din singurătate, toţi călugării din mănăstire nu se simt singuri, ci se simt mai aproape de Dumnezeu. Ei stau de vorbă cu Dumnezeu pentru toată lumea. Pentru cei din singurătate, pentru voi, cei ce sunteţi în singurătate, care vă simţiţi copleşiţi de singurătatea infernală de iad. Niciodată, şi am mai stat de vorbă despre acest lucru, aparent un lucru ce pare greu de acceptat, niciodată un om nu este singur, ci se poate doar simți singur.

Pentru un om care are convingerea şi credinţa şi certitudinea existenţei spirituale de care ne vorbeşte Hristos şi Biblia, nu există singurătate. Oare nu se simte aici, unde ne găsim noi, că fiecare avem un martor lângă noi, copiii aceştia, tinerii aceştia care filmează, au un înger lângă ei. Tu ai un înger lângă tine, eu poate unul sau mai mulţi îngeri, deci singurătatea este o boală, este o nenorocire pentru care omul este vinovat. Din această cauză el trebuie să sufere şi această nefericită viaţă de însingurare.

Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, 2006