Adevărata mărturisire are ca scop de a-l întoarce pe păcătos de la păcate

Cei ce păcătuiesc cu nădejdea mărturisirii nu ştiu ce este mărturisirea. Ei socotesc că mărturisirea nu este altceva decât doar a spune cu de-amănuntul duhovnicului păcatele lor. Şi, arătându-le cu luare aminte, ei cred că prin asta au făcut totul. Pentru aceasta, când se pregătesc de mărturisire, toată silinţa lor este ca să-şi aducă aminte de păcatele ce le-au făcut. Iar după mărturisire, altă grijă nu au decât numai să-şi aducă bine aminte dacă nu cumva li s-a întâmplat să uite vreun păcat. Şi, crezând că această sârguinţă şi grijă este destulă pentru a se împăca cu Dumnezeu, socotesc că drumul care duce la cer nu mai este strâmt – după cum ne spune Evanghelia: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă” (Matei 7:14) – ci este mai lat decât străzile cetăţilor. Şi ce osteneală este a spune păcatele noastre duhovnicului, după ce ne-am obişnuit din copilărie a le spune? Şi, dacă toată mărturisirea ar sta numai în aceasta, atunci păcătoşii cei fără de ruşine, care se laudă cu păcatele lor şi le povestesc în adunările lor ca pe nişte mari isprăvi, ar fi mai bine pregătiţi pentru a se mărturisi curat. Căci ei înşişi îşi mărturisesc păcatele lor, şi încă fără sfială. În aceste fel, mărturisirea ar fi ca o negustorie, săvârşită numai cu gura. Sau ar fi numai o descărcare a gândurilor de la inimă. Adevărul însă nu este acesta. Căci adevărata mărturisire are ca scop de a-l întoarce pe păcătos de la păcate, deci de a-l face să se abată de la ele şi să alerge iarăşi la Dumnezeu. Cu toate că este nevoie şi de această arătare a păcatului prin gura păcătosului, ca să-l audă duhovnicul, să-l ierte şi să-l îndrepte prin canon, dar numai mărturisirea singură nu este de ajuns, căci trebuie şi o durere lăuntrică a inimii pentru păcatele făcute. Durere care trebuie să aibă aceste trei întăritoare: întâi, să fie lucrătoare, în al doilea rând să fie desăvârşită şi în al treilea, să fie mai presus de fire. De aceea, şi la mărturisirea ta, frate, de va lipsi numai una din aceste trei întăritoare ale durerii, atunci ea va fi ca aceea a lui Saul, sau ca aceea a lui Antioh, sau ca aceea a lui Iuda. Căci pocăinţa acestora a fost numai cu gura, nu şi cu inima. Şi, de vreme ce aceste trei întăritoare ale durerii inimii sunt atât de necesare, după cum este necesară iertarea păcatelor noastre de Dumnezeu (…)

Sfântul Ignatie Briancianinov,  Despre citirea Evangheliei, a Sfinților Părinți, și despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase