Pentru ce viața este grea omului?

Pentru ce viața este grea omului? Pentru că omul a născocit moartea instaurând-o în el şi în toate ființele din jurul lui. Iar moartea este izvorul nesecat al tuturor chinurilor şi durerilor. Toți nervii
morții pornesc de la om, fiindcă el este ganglionul central al morții. In realitate, moartea este singura amărăciune a vieții, singura amărăciune a existenței. Din ea purcede toată tragedia vieții.
Viața pământească a omului nu este altceva decât o neîncetată luptă cu moartea, cu înainte-mergătorii ei, cu însoțitorii ei și cu oștirile ei. Aici nu există nicicând armistițiu, și cu atât mai puțin pace. Moartea atacă necontenit pe om şi din afară şi dinăuntru. – Cum? In ce fel? Din afară prin ispite, iar dinăuntru prin bolile văzute și nevăzute. Şi toate acestea: ispitele, păcatele, bolile nu sunt nimic altceva decât dinții morții care devoră neîncetat pe om, și din afară şi dinăuntru. Lucrul cel mai grozav este că-i devoră nu numai trupul, ci și sufletul, mintea și conștiinţa.
Din această situație există o singură ieșire, o singură salvare: învierea lui Hristos și biruința pe care ea o aduce asupra morții în toate lumile Așa cum moartea este izvorul tuturor amărăciunilor,
este atoateamărăciunea, tot astfel învierea Mântuitorului Hristos este izvorul oricărei bucurii, este atoatebucuria. E de ajuns ca omul să-și deschidă ochii spirituali şi atunci nu poate să nu simtă și să vadă că Domnul Cel înviat e singurul care dă sens și bucurie adevărata vieții celei amare a omului pe pământ: El și nimic altceva, și nimeni altul.

Arhimandritul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om, Ed.Deisis, Sibiu, 1997