Vrei să fii sănătos? Păzește-ți urechile și în special gura

Medicul Masaru Emoto, după câteva experimente, a demonstrat că apa are ”simțuri”, aude, înțelege. Când aude ”ești o apă murdară”, se agită. Și 70-90% din corpul nostru este alcătuit din apă. Gândiți-vă acum cât este de afectat corpul nostru sau mai bine zis cât de mult se degradează, când auzim cuvinte insultătoare sau înjurături.

Ce spunem când aproapele nostru se văicărește? ”Mi-a mâncat sufletul.” ”Dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, vedeți să nu vă nimiciți între voi” (Galateni 5, 15), a scris Sfântul Pavel către creștinii galateni, între care existau divergențe. ”Ucigătoare” numește poporul grec ”luptele în cuvânt” (certurile – n.trad.)

Același lucru este valabil când ne înfuriem și ne înjurăm aproapele. Lumea noastră mentală (spunea un psihiatru) emite o substanță otrăvitoare ce poate să provoace o boală incurabilă. În această substanță otrăvitoare ”se botează” cuvintele pe care le rostim în acel moment. Le ”servim” aproapelui nostru, intoxicându-i starea lăuntrică, îl otrăvim!

”Ne-ai dat otravă”, ”ne-ai otrăvit”, ”ne-ai amărât”, spuneau de demult bătrânii. Cine știe, se prea poate ca în viitor medicina să descopere că înjurăturile (cu toată încărcătura lor negativă) reprezintă cauza pentru o boală anume.

Omul, fiind creația lui Dumnezeu, în firea lui este bun. Și firescul lui, mediul lui sănătos, îl reprezintă blândețea, bunătatea, și în situația noastră cuvintele de folos. Îi dau viață. Prin urmare, pe cât de multă pagubă face ”vorbirea de rău”, pe atât de mult folos aduc cuvintele bune, pe care le auzim și le rostim.

Aceste lucruri au fost demonstrate prin experimente științifice. O demonstrează și experiența Sfinților noștri Părinți. Sfântul Simeon Noul Teolog spunea din experiența lui: ”Cuvintele sfinților, la fel ca și rugăciunea, fac corpul mai sănătos și mai puternic.” La fel spunea și Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: ”Acordă o mare importanță studiului Scripturii și slujbelor Bisericii. Cercetând cuvintele lui Dumnezeu, te vindeci fără să-ți dai seama.”

Vrei să fii sănătos? Păzește-ți urechile și în special gura. ”Cine este omul cel ce voiește viața, care iubește să vadă zile bune? Oprește-ți limba de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug” (psalmii 33, 12). Nu înjura, nu vorbi prostii, dar și atunci când te vorbesc de rău, să preschimbi vorbirea de rău în vorbire ”de bine”, ținând cont de porunca Domnului (Luca 6, 27-28).

”Fiul meu, nu uita învățătura mea și inima ta să păzească sfaturile mele; căci lungime de zile și ani de viață și propășire i se vor adăuga” (Pilde 1, 1-2).

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – Cum să nu greșim prin cuvânt, Ed. de Suflet, Ed. Tabor, București, 2019

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *