Tu, cititorule, luptă-te să urmezi pilda patimilor lui Hristos, ca să te învredniceşti să guşti slava Lui

Nevoinţa este maica sfinţeniei. Iar din cea din urmă se naşte cea dintâi gustare a simţirii tainelor lui Hristos, care se numeşte întâia treaptă a cunoştinţei Duhului. Dar nimeni să nu se amăgească pe sine şi să nălucească ceva vrăji. Căci sufletul întinat nu urcă la împărăţia curată, nici nu se uneşte cu duhurile sfinţilor. Poleieşte frumuseţea neprihănirii tale prin lacrimi şi posturi şi prin liniştea din tine. Un mic necaz pentru Dumnezeu e mai mare decât un lucru mare săvârşit fără necaz. Căci încearcă de bunăvoie credinţa prin dragoste. Iar starea de odihnă se naşte din vârful conştiinţei. De aceea, în necazuri şi-au dovedit sfinţii dragostea de Hristos şi nu în tihnă. Pentru că lucrul ce se face fără osteneală e dreptatea celor lumeşti, care fac milostenii din cele din afară şi nu câştigă nimic în ei înşişi. Tu însă, cititorule, luptă-te să urmezi pilda patimilor lui Hristos, ca să te învredniceşti să guşti slava Lui. Căci de pătimim împreună, împreună ne şi slăvim. Nu se slăveşte mintea cu Iisus, de nu a pătimit trupul pentru Hristos. Deci de slava lui Dumnezeu se învredniceşte cel ce dispreţuieşte slava omenească. Iar trupul lui se slăveşte împreună cu sufletul. Căci slava sufletului vine din supunerea lui prin neprihănire lui Dumnezeu. Iar slava minţii este vecierea (contemplarea) adevărată a lui Dumnezeu. Căci adevărata supunere este şi ea îndoită: în fapte şi în conştiinţă. Deci când pătimeşte trupul, pătimeşte şi inima împreună cu el. De nu cunoşti pe Dumnezeu, nu se poate mişca în tine dragostea Lui. Şi nu poţi iubi pe Dumnezeu, de nu-L vezi pe El. Iar vederea lui Dumnezeu vine prin cunoaşterea Lui. Căci nu premerge vederea Lui cunoaşterii Lui.

Rugăciune

Invredniceşte-mă, Doamne, să Te cunosc pe Tine şi să Te iubesc, nu prin cunoştinţa cea întru împrăştierea minţii, care se naşte din trudă, ci învredniceşte-mă de acea cunoştinţă prin care mintea, văzându-Te, slăveşte cu vederea firea Ta, care depărtează simţirea lumii din cugetare. Învredniceşte-mă să mă înalt de la vederea prin voinţă, care naşte năluciri, şi să Te văd silit de legătura pusă asupra mea de cruce, prin răstignirea cea de-a doua a minţii, care se odihneşte de lucrarea gândurilor în vederea Ta neîncetată, cea mai presus de fire. Fă să crească în mine iubirea Ta, ca să vin pe urmele iubirii Tale, ieşind din lume. Sădeşte în mine înţelegerea smereniei Tale, întru care ai umblat în lume, sub acoperământul pe care Ţi l-ai făcut din mădularele noastre, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, ca, în amintirea neîncetată şi neuitată a ei, să primesc cu plăcere smerenia firii mele.

Sfântul Isaac Șirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe în Filocalia, vol.X, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 1981