Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte

Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte. Fără luare-aminte toate aceste îndeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieşte să se mântuiască trebuie să-şi rânduiască viaţa în aşa fel ca să poată păstra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar si în împrăştierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinţei sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cumpăna inimii mai greu decât toate celelalte simţiri: atunci va fi uşor să păstrezi luarea-aminte la sine atât în liniştea chiliei, cât si în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părţile. Înfrânarea cu dreaptă-socotinţă de la mâncare, micşorând aprinderea sângelui, ajută foarte mult luării-aminte la sine; iar înfierbântarea sângelui – care vine fie din prisosul de mâncare, fie din mişcările puternice ale trupului, fie din focul mâniei, fie din beţia slavei deşarte, precum si din multe alte pricini – naşte o mulţime de gânduri şi închipuiri; altfel spus, naşte împrăştiere. Prima poruncă pe care Sfinţii Părinţi o dau celui ce vrea sa ia aminte la sine e înfrânarea cu măsură, egală, statornică, de la mâncare.
După trezirea ta din somn – ce preînchipuie deşteptarea din morţi a tuturor oamenilor – îndreaptă-ţi gândul către Dumnezeu, adu jertfă lui Dumnezeu începăturile gândurilor minţii, care n-a primit încă nici o întipărire deşartă, în linişte, cu mare luare-aminte, după ce ai împlinit tot ce este de trebuinţă pentru trupul ce se scoală din somn, să citeşti obişnuita pravilă de rugăciune,
îngrijindu-te nu atât ca rugăciunea să fie multă, cât ca ea să fie săvârşită cu luare-aminte – şi, din pricina luării-aminte, să sfinţească si să dea viaţă inimii prin străpungerea si mângâierea pe care le aduce rugăciunea. După pravila de rugăciune, îngrijeste-te iarăşi, din toate puterile, să fii cu luare-aminte; citeşte Noul Testament si mai ales Evanghelia.
Când citeşti acestea, ia aminte la toate poruncile şi sfaturile lui Hristos, ca după îndreptarul lor să îţi poţi rândui toată lucrarea, atât văzută, cât si nevăzută. Cât de mult să citeşti, asta o hotărăsc puterile omului şi împrejurările. Nu trebuie îngreunată mintea cu citire de prisos a rugăciunilor si a Scripturii, şi nici nu trebuie ca omul să îşi părăsească îndatoririle pentru a se îndeletnici fără măsură cu rugăciunile si citirea. Aşa cum prisosul de mâncare aduce în neorânduială pântecele si îl îmbolnăveşte, si întrebuinţarea fără măsură a hranei duhovniceşti slăbeşte mintea, pricinuindu-i silă faţă de îndeletnicirile evlavioase, şi aduce asupra ei trândăvia. Pentru începător, Părinţii rânduiesc rugăciuni dese, însă nu lungi. Atunci când mintea va creşte cu statura duhovnicească, va fi în stare să se roage neîncetat. De creştinii ce au ajuns la starea vârstei desăvârşite în Domnul vorbeşte Apostolul când spune: „Voiesc, dar, ca să se roage bărbaţii în tot locul, ridicându-si mâinile curate, fără mânie şi îndoire” (l Tim. II, 8), adică fără patimă si fără nici o împrăştiere sau robire a minţii. Ceea ce se potriveşte bărbatului nu se potriveşte încă pentru prunc. Luminat fiind, prin rugăciune şi citire, de către Soarele Dreptăţii, de Domnul nostru lisus Hristos, să iasă omul la lucrul său de fiecare zi, luând aminte ca în toate faptele şi cuvintele sale, în toată fiinţa lui să împărătească şi să lucreze atotsfânta voie a lui Dumnezeu, care este descoperită şi lămurită oamenilor în poruncile evanghelice.

Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască Experienţe ascetice vol. II, Ed. Sophia, 2000