Pentru ce necazurile noastre sunt dese şi succesive?

Dar oare pentru ce întristările noastre sunt atât de dese şi atât de numeroase? Această nedumerire ne-o dezleagă Sfânta Scriptură, care arată pricina pătimirilor noastre – pricină care coboară până la păcatul strămoşesc – când zice: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii fiindcă toţi au păcătuit în el.” Prin urmare păcatul şi moartea pe care le-am moştenit sunt cele dintâi pricini ale chinurilor pe care le îndurăm, fiindcă pe de o parte păcatul, interpunându-se ca o potrivnicie despărţitoare între Dumnezeu şi oameni, l-a înstrăinat pe om de Dumnezeu. Consecinţa acestui fapt a fost întunecarea duhului şi orbirea puterilor sufleteşti, adică a puterii cunoscătoare, voitoare şi simţitoare; şi acestea tocindu-se, cu greu l-au mai putut sluji pe om şi au devenit pentru el surse a mii de întristări şi dureri. Iar pe de altă parte, moartea pe care am moştenit-o a semănat în noi stricăciunea care a crescut şi s-a dezvoltat în noi şi acestea, de-a lungul timpului, au arătat toate câte ne-au venit din această dezvoltare, care, de vreme ce ne ameninţă existenţa, sunt dureroase şi greu de purtat.

Aşadar, cea dintâi şi cea mai importantă pricină a întristărilor noastre este aceea pe care deja am enunţat-o la început, iar a doua o constituie starea noastră morală care ne situează fie mai aproape, fie mai departe de Dumnezeu. Iar această despărţire pe care o aduce potrivnicia faţă de El pe toţi ne-a depărtat de Dumnezeu şi starea aproape a tuturor era una de potrivnicie faţă de Dumnezeu, dar când aceasta a fost smulsă prin Hristos, deja totul a fost diferit, fiindcă Hristos nu numai că a împăcat neamul omenesc cu Dumnezeu, ci a întărit din nou sufletul omului prin lumina Lui dumnezeiască, deşi puterile sufleteşti erau tocite. Aşadar, starea creştinilor poate să se schimbe în funcţie de luminarea pe care o primesc prin credinţa lor în Domnul nostru Iisus Hristos, fiindcă El întăreşte puterile sufletului pentru a-i sluji lui fără greşeală şi pentru a-i da astfel mai puţine necazuri de răbdat.  

Necazurile şi întristările noastre depind în mare măsură şi de starea noastră morală şi pot fi privite ca un efect al acesteia. Trebuie, aşadar, să fim cu luare aminte la viaţa noastră morală şi să avem grijă de relaţiile noastre cu Dumnezeu, pentru ca şi necazurile noastre să se împuţineze şi să fie mai puţin chinuitoare.

Sfântul Nectarie din Eghina