După drepturile pe care i le dă un suflet este şi puterea lui asupra sufletului

Oamenii, cel puţin, să se ducă la un duhovnic ca să se spovedească, să fie îndepărtată înrâurirea demonică şi să poată gândi întrucâtva. Acum nu pot nici măcar gândi din pricina înrâuririi demonice. Metania, spovedania îi taie diavolului drepturile. În urmă cu puţin timp a venit în Sfântul Munte un mag şi a închis cu stâlpi şi plase tot drumul, într-un loc aproape de coliba mea. Dacă trecea pe acolo cineva nespovedit, i se întâmpla ceva rău. Nu avea cum să-şi dea seama de unde îi venise. Cum le-am văzut, mi-am făcut cruce, am trecut printre ele şi am risipit farmecele. Apoi vrăjitorul a venit la coliba mea, mi-a vorbit despre toate planurile lui şi şi-a ars cărţile. Faţă de cineva care e credincios, merge la biserică, se spovedeşte, se împărtăşeşte, diavolul nu are nici o putere, nici un drept. Face doar un pic de ham-ham, ca un câine fără dinţi. Insă, asupra cuiva care nu e credincios şi care îi dă dreptul, are mare putere, îl poate ucide; are dinţi şi îl poate sfâşia. După drepturile pe care i le dă un suflet este şi puterea lui asupra sufletului.
În ceasul din urmă, când sufletul e in rânduială şi urcă la Cer, e ca şi cum s-ar afla într-un trai în viteză şi ar alerga unii câini după el, alţii înaintea lui, lătrând cu toţii „ham-ham”; mai calcă trenul şi câte un câine. Dar dacă nu e în rânduială, e ca şi cum s-ar afla într-un tren care nu poate merge cu viteză mare, pentru că îi sunt stricate roţile, uşile deschise şi câinii intră înăuntru şi mai şi muşcă pe câte unul.
Când diavolul a dobândit drepturi mari asupra omului şi îl are sub puterea sa, atunci trebuie căutată pricina, pentru ca drepturile să-i fie tăiate. Altfel, oricâtă rugăciune ar face ceilalţi, nu se îndepărtează. îl schilodeşte pe om. Preoţii tot citesc exorcisme, dar în cele din urmă plăteşte omul pentru că este şi mai abitir chinuit de diavolul. Omul are trebuinţă să se pocăiască şi să se spovedească, pentru ca să fie tăiate drepturile pe care le-a dat diavolului şi pentru ca apoi acesta să plece; altfel va avea de tras. O zi, două zile, săptămâni, luni, ani, citeşte-citeşte exorcizări, dar dacă diavolul are drepturi, nu pleacă.

Sfântul Paisie Aghioritul

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *