Omul nostru cel vechi este un chiriaş rău înăuntrul nostru şi, ca să plece, trebuie să-i dărâmăm casa şi să începem să zidim clădirea cea nouă, pe omul cel nou

Părinte, cum poate cineva să se vadă pe sine tot­deauna păcătos?

– Atunci când se cercetează cu luare aminte. Cu cât se cercetează mai cu luare aminte, cu atât se vede mai păcătos.

– Cineva care are multe griji, oare cum va putea fi ajutat să săvârşească lucrarea aceasta?

– Este bine ca în timpul zilei să spună puţin rugă­ciunea şi să aibă o oarecare oră de reculegere. Vedeţi, băcanul în fiecare seară îşi numără banii. Dacă nu urmăreşte ce câştigă şi ce datorează, va da faliment şi va intra şi în puşcărie.

– Părinte, unii oameni nu ştiu ce să spună la mărtu­risire.

– Aceasta arată că nu fac lucrare fină în ei înşişi. Dacă nu facem lucrare fină în noi înşine, atunci şi pe cele mari le scăpăm. Trebuie să ne curăţim ochii sufle­tului nostru. Un orb nu vede nimic. Unul care are un ochi, ei, vede şi el, dar mai bine vede cel care are amândoi ochii sănătoşi. Iar dacă are şi telescop şi microscop, va vedea curat şi pe cele de departe, şi pe cele de aproape. De pildă, o iconiţă sculptată o pot săvârşi în trei ceasuri. Dacă o las câteva zile şi mă uit iarăşi la ea, îi aflu destule lipsuri. La fel dacă aş lucra la ea şi o săptămână, şi o lună, şi doi ani. Dacă vreau, aceeaşi iconiţă o pot lucra şi în cinci ani. Dar după aceea trebuie să lucrez cu lupa. Vreau să spun că lucrarea duhovnicească nu are sfârşit. Cu cât înain­tează cineva duhovniceşte, i se curăţesc ochii sufletu­lui său tot mai mult şi mai mult, îşi vede greşalele lui din ce în ce mai mari, şi astfel se smereşte şi vine harul lui Dumnezeu. Atunci când Sfinţii spuneau: „Sunt păcătos, sunt vrednic de plâns”, o credeau, pentru că ochii sufletului lor deveniseră microscoape. Cu cât înaintau, dobândeau un microscop mai puternic şi se vedeau că sunt mai păcătoşi. Iată, îmi privesc mâna cu ochiul liber şi mi se pare că este frumoasă. Dacă însă aş privi-o cu lupa, aş vedea aceşti peri, care acum abia îi zăreşti, ca pe nişte chiparoşi mici. “Măi, copilaşule, oare ce sunt eu? Om sălbatic?”, îmi voi spune. Dacă şi duhovniceşte veţi lucra astfel, vă veţi scârbi de omul vostru cel vechi.

Omul nostru cel vechi este un chiriaş rău înăuntrul nostru şi, ca să plece, trebuie să-i dărâmăm casa şi să începem să zidim clădirea cea nouă, pe omul cel nou”.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoința Duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *