Nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este bine

Roagă-te Domnului cu frică şi cutremur, până la saţiul inimii, slavoslovind pe Dumnezeu fără împrăştiere şi lenevie; în biserică să nu ţii cugete lumeşti, întrucât casa lui Dumnezeu casă de rugăciune este, ci ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu şi mărturiseşte-ţi păcatele tale; nu te ruga să iasă cum vrei tu, ci roagă-te precum ai fost învăţat: „facă-se cu mine voia Ta, Doamne”; în rugăciune să ceri mai înainte împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga ţie; roagă-te să fie iertate nu doar păcatele tale, ci şi ale celorlalţi oameni; roagă-te cu osârdie, fără de tulburare, pomenire a răului sau gânduri necurate; pentru rugăciune pregăteşte-te ca un luptător încercat, şi ia aminte să nu te smintească nălucirile diavoleşti; când stai la rugăciune, taie toată minciuna şi jurământul şi orice grijă lumească; ca să te poţi ruga aşa cum trebuie, împotriveşte-te păcatului până la moarte, ca un bun ostaş; fii neagonisitor şi nu te îngriji de nici un lucru pământesc; nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este bine, ci să se întâmple ceea ce e plăcut înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos; roagă-te cu smerenie, ca vameşul, şi nu cugeta semeţ, ca fariseul.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Schitul Românesc Lacu, Sfântul Munte Athos – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *