Categorie: Mărturii

0

Rugăciunea cu Numele lui Iisus dăruiește sufletului putere

Moștenirea pe care ne-au lăsat-o Părinții cuprinde recomandări despre căile cunoașterii lui Dumnezeu, adică despre acea luptă pe care au dus-o în lumea lor lăuntrică împotriva „legii păcatului”[1], care este viu în fiecare dintre...

0

Cea dintâi datorie a credinciosului

1. Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă? Cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă este grija de mântuirea sufletului său. Nimic...

0

Dumnezeu nu judecă de două ori

Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori: „căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31). Adică, dacă...

0

Maica Domnului — Raiul de taină al ortodoxiei

La slujba Sfântului Maslu este o alcătuire, O rugăciune către Maica Domnului, cu următorul cuprins: „Pe tine, preacuratul palat al împăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog, curăţă-mi mintea mea cea întunecată...

0

Cum să avem discernământ duhovnicesc şi să ne păzim de înşelăciunea diavolească

Conceptul de înşelăciune diavolească, unul dintre cele mai importante în învăţătura Părinţilor Bisericii Ortodoxe, lipseşte cu desăvârşire din spiritualitatea protestantă şi romano-catolică, din care s-a desprins mişcarea „harismatică”. Acest fapt explică de ce o...

0

În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul

Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existența lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistența lui Dumnezeu reprezintă o poartă către ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când Îl întreabă...

0

Durerea nu este o răzbunare a lui Dumnezeu faţă de om

Durerea este rezultatul neascultării primului om şi al căderii sale, ce a atras după sine alungarea din Rai. Omul a fost zidit nemuritor, sănătos, necunoscător al durerii, al stricăciunii şi al suferinţei, dar pentru...