În zadar ne rugăm, când inima noastră e plină de răutate, de zavistie, de răpire şi de toată râvna cea rea

Dacă a murit cineva întunecat la inimă şi nu a iertat pe fratele său, nu poate să primească iertare în ziua judecăţii şi în ceasul morţii, căci zice Domnul că de nu vom ierta noi din inimă greşealele fratelui nostru, nici Tatăl nostru Cel din cer nu ne va ierta nouă greşealele noastre (Matei 18, 35; Marcu 11, 25-26). Nu a zis să spui numai din buze: „Dumnezeu să te ierte”. Căci auzi pe dumnezeiescul Evanghelist Matei: „De nu veţi ierta- fiecare fratelui – din inimile voastre…” (18, 35). Deci nu-i de ajuns să zici numai atâta: „Dumnezeu să te ierte”, dar inima ta să fie plină de zavistie şi de mânie; aceasta nu-i iertare. Dumnezeu caută la inimă, că i-a zis lui Samuil la alegerea lui David, când proorocul vedea că Dumnezeu va alege pe fratele acestuia, Eliab, văzându-l cât este de voinic şi frumos: „Nu te uita la înfăţişarea lui si la înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă” (I Regi 16, 7). Deci, să ştiţi că nu putem zice „Tatăl nostru”, nu putem zice „şi ne iartă nouă, Doamne, păcatele noastre”, dacă în inima noastră avem un pic de ură pe cineva. In zadar ne rugăm, că Dumnezeu la inimă se uită.

Pe toţi să-i miluim, pe toţi să-i iertăm pentru dragostea lui Hristos.

Dacă eşti certat cu cineva şi vorbeşti cu el, dar el totuşi nu vrea să raspundă, ce trebuie să facem în acest caz?  Dacă a intrat diavolul atît de tare în inima lui şi nu te iartă, oricine ar fi cumătru cuscru, soră, frate -, trebuie să-i zici de trei ori: „Iartă-mă, frate, pe mine păcătosul şi Dumnezeu să te ierte!”.
Dar dacă după aceasta tot te urăşte şi nu te iartă?  Dacă îţi ceri iertare de trei ori şi nu te iartă, păcatul rămîne asupra lui. Dar tu să-ţi faci datoria şi până de trei ori să-ţi ceri iertare. Dacă nu te iartă, rămâne greutatea asupra lui şi tu roagă-te pentru el şi urmează sfatul preotului tău.

Părinte, dacă superi pe fratele tău fără să vrei, şi vezi că se necăjeşte şi îţi ceri iertare de la el, dar el rămâne cu mânie asupra ta, ce să faci? Tu fă-ţi datoria şi să zici: „Iartă-mă, frate, că am greşit!”. Şi el, dacă nu te iartă, asupra lui rămâne păcatul. Tu ţi-ai cerut iertare, ţi-ai făcut datoria. Şi dacă nu te iartă, el răspunde, că nu mai poate zice „Tatăl nostru”.

Dacă m-am certat cu cineva şi de câte ori îi cer iertare, nu vrea să mă ierte, ce să fac să mă împac cu dânsul?  Nu-i mai zice nimic, nici nu-l vorbi de rău către cineva, ci roagă-te lui Dumnezeu pentru dânsul şi iartă-l din inimă. De la o vreme se stinge mânia, asemenea unui foc peste care nu mai pui lemne.

Nu-i de ajuns să zici numai cu buzele: Dumnezeu să te ierte, dar inima ta să fie plină de zavistie şi de mânie; aceasta nu-i iertare. Dumnezeu caută la inimă. În zadar ne rugăm, când inima noastră e plină de răutate, de zavistie, de răpire şi de toată râvna cea rea.

Nu este niciun păcat neiertat. Numai păcatul nepocăit şi nemărturisit rămâne în veci neiertat.

Din cuvintele Arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie