În rugăciune Însuşi Dumnezeu ne învaţă ce să spunem şi cum să o spunem

Dacă ne-am ruga tot atât de mult pe cât pierdem timpul am iradia în afară, am putea să fim lumini vii şi clare. Dumnezeu ne-a dat rugăciunea ca pe un dar, de care ne-am bucura în fiecare clipă, dacă am fi conştienţi de el.
Ea e cea care ne face să ştim cum arată pacea şi iertarea, curăţia şi nepătimirea.
Oh, vorbesc lucruri mari, eu, cel care nu mă rog şi continuu păcătuiesc!
Cea mai mare frumuseţe e dulceaţa ei, a rugăciunii. În rugăciune Însuşi Dumnezeu ne învaţă ce să spunem şi cum să o spunem. Fără El n-am putea scoate niciun cuvânt şi, mai mult, am uita de El.
Patimile noastre sunt meseria noastră, pentru că nu trebuie să ne plecăm lor, ci să le călcăm în picioare.
Doamne, nu ştiu să mă rog! Trimite-mi dar liniştea şi ştiinţa Ta şi prin concentrarea minţii mele, dă-mi să capăt unitatea minţii şi prisos de har în inima mea! Nu ştiu. Mă rog Ţie să mă înveţi.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Cuvintele duhovnicești I, Teologie pentru azi, București, 2011