În cele mai grele timpuri se va mântui mai ușor acela care se va nevoi cu rugăciunea lui Iisus
„În cele mai grele timpuri se va mântui mai usor acela care în măsura puterilor sale se va nevoi cu rugăciunea lui Iisus, trecând de la chemarea numelui Fiului lui Dumnezeu la rugăciunea neîncetată“.
La întrebarea unui fiu duhovnicesc despre viitorul Rusiei, staretul i-a zis să se apropie de geam si să privească. Acela a văzut Golful Finic si o multime de vapoare care navigau sub diferite pavilioane.
– Cum să înteleg aceasta? l-a întrebat el pe batiuska.
Staretul a răspuns:
– Va veni o vreme când va fi în Rusia o înflorire duhovnicească. Se vor deschide multe biserici si mănăstiri si chiar cei de alte credinte vor veni să se boteze la noi pe astfel de corăbii. Dar aceasta nu va fi pentru mult timp, ci pentru aproximativ 15 ani, iar apoi va veni antihristul.
– Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiată în bucăti. La început o vor împărti, iar apoi vor începe să jefuiasca bogătiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteană până la o vreme în stăpânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face căsătorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi să treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tări se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pământurile sale.
Acesta este războiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii că va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri. Va veni împaratia minciunii si raului. Va fi atât de greu, atât de dificil si îngrozitor încât sa nu dea Dumnezeu sa traiesti pâna atunci. Dar noi nu vom prinde acele vremuri.
Daca oamenii din toata lumea, toti până la unul, în acelasi timp s-ar fi pus în genunchi sa se roage macar cinci minute lui Dumnezeu spre a prelungi viata, ca sa mai dea Domnul vreme de pocainta….
Daca poporul rus nu va veni la pocainta, se poate întâmpla iarasi sa se ridice fratele împotriva fratelui. Va veni vremea când nu prigoana, ci banii si înselaciunile lumii acesteia îi vor îndeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca în vremea prigoanei ateiste.
Pe de o parte vor înalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura împaratia minciunii si raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mântuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cât mai subtil si neprevazut; înfricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani”.
Staretul vorbea despre rolul important al tineretului în viitoarea renastere a Bisericii. El spunea ca vor veni vremuri (si deja au venit!!) când destrabalarea si decaderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape ca nu vor ramâne din cei nedepravati. Ei vor considera ca totul le este permis pentru satisfacerea poftelor si placerilor, în bande si gasti, vor jefui si corupe.
Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va întelege tineretul ca în continuare nu se mai poate trai asa si vor ajunge la credinta pe diferite cai, se va întari râvna pentru nevointa. Cei care erau pâna atunci pacatosi, betivi vor merge la biserica, vor simti o mare sete de viata duhovniceasca, multi se vor face monahi, se vor deschide manastirile, iar bisericile vor fi pline de credinciosi. Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slavita. Iar pentru faptul ca acum pacatuiesc, mai apoi se vor pocai fierbinte. Ca si lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai luminos, luminând totul cu ultima lumina, asa va fi si viata Bisericii. Si acest timp este aproape“.
Sfântul Serafim de Vîrița -“Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum”, vol I