În ce constă desăvârşirea omului credincios în viaţa pământească?

La această întrebare Sfântul Ioan Scărarul răspunde: „Desăvârşirea sau nepătimirea este atunci când cel desăvârşit şi-a făcut trupul nestricăcios şi şi-a înălţat mintea deasupra zidirii şi toate simţirile şi le-a supus minţii, iar sufletul şi 1-a pus în faţa lui Dumnezeu”. Apoi adaugă: „Desăvârşirea este învierea sufletului înainte de cea a trupului, a doua treaptă după cea a îngerilor în cunoştinţa cea desăvârşită a lui Dumnezeu” .

„Desăvârşirea este starea de la început sau starea adevăratei naturi a omului, căci acea stare nu e o stare de închidere în sine, de limitare rigidă, ci de comunicare şi de comuniune cu Dumnezeu, personal, şi cu semenii. Aceasta este o stare de linişte pentru că este una cu trăirea în Dumnezeu, în care omul are toate şi certitudinea existenţei eterne” .

Sfanţul Simeon Noul Teolog arată că desăvârşirea este o a patra treaptă duhovnicească, zicând: „La acestea se adaugă a patra treaptă şi schimbare de vârstă duhovnicească. Ea este a bătrânului şi a celui albit la păr şi constă în aţintirea neabătută a privirii spre Dumnezeu, care este proprie celor desăvârşiţi”.

Sfântul Vasile cel Mare zice: „Cel ce s-a făcut iubitor de Dumnezeu şi doreşte să aibă cât de puţin nepătimirea Lui şi pofteşte să guste din sfinţenia Lui duhovnicească, din liniştea, din netulburarea şi blândeţea Lui, precum şi din veselia şi bucuria ce se nasc din acestea, să se străduiască să-şi depărteze gândurile de la toată patima materială care-i tulbură sufletul; să privească cu ochi curat, neumbrit, la cele dumnezeieşti şi să se facă locaş nesăturat al luminii de acolo. Omul desăvârşit este locaş al Bunului Dumnezeu, care doreşte să cuprindă cât mai mult pe Dumnezeu” .

Părintele Ilie Cleopa, Despre Rai și despre desăvârșirea omului