Frica de Dumnezeu este maica virtuţilor

A fost întrebat Ava Isaia ce este pocăinţa, sau ce înseamnă a fugi de păcat. Şi a răspuns zicând: Sunt două drumuri, unul al vieţii şi unul al morţii. Cel ce merge pe unul, nu merge pe celălalt. Iar cel ce merge pe amândouă, încă nu s-a socotit că merge pe nici unul, nici pe cel spre împărăţie, nici spre pedeapsa vecinică. De va muri unul ca acesta, judecata lui Dumnezeu este a Celui ce are milă. Iar cel ce voieşte să intre în împărăţie, să păzească faptele ei. Căci împărăţia este oprirea a tot păcatul. Vrăjmaşii îşi seamănă în acela gândurile lor, dar ele nu odrăslesc. Fiindcă dacă mintea ajunge să privească dulceaţa dumnezeirii, săgeţile lor nu mai pătrund în ea. Căci este îmbrăcată în toate armele (în panoplia) virtuţilor, care o păzesc şi se îngrijesc de ea, şi nu îngăduie să fie tulburată, ci o fac să rămână cu vederea ei în cunoştinţa de unde să fugă, şi în deosebirea celor două căi şi de una să fugă, iar pe cealaltă să o iubească. Dacă deci a ajuns cineva şi a cunoscut slava lui Dumnezeu, acela a cunoscut înainte răutatea vrăjmaşului. Dacă cineva a cunoscut împărăţia, acela a cunoscut gheena. Dacă cineva a cunoscut iubirea, acela a cunoscut ce este ura. Dacă cineva a cunoscut dorirea aprinsă a împărăţiei, acela a cunoscut ura faţă de lume. Dacă cineva a cunoscut ce este curăţia, acela a cunoscut necuviinţa urâtelor mirosuri. Dacă cineva a cunoscut rodul virtuţilor, acela a cunoscut ce este rodul răutăţii. Cel ce a cunoscut că îngerii se bucură de faptele lui, acela a cunoscut că de el s-au bucurat dracii când săvârşea faptele lor. Căci dacă nu mănânci din cele dulci, nu cunoşti amărăciunea celor dinainte. Căci cum cunoaşte cineva ce este iubirea de arginţi, dacă nu s-a lepădat de ea şi nu rămâne într-o mare sărăcie pentru Dumnezeu? Cum cunoaşte amărăciunea pismei, dacă nu a câştigat blândeţea? Cum cunoaşte tulburarea mâniei, dacă nu a dobândit îndelunga răbdare în toate? Cum cunoaşte obrăznicia mândriei, dacă n-a câştigat delicateţea smeritei cugetări? Cum cunoaşte urâtul miros al vicleniei, dacă n-a cunoscut dulceaţa atotcuratei simplităţi? Cum cunoaşte ruşinea vorbirii împotriva altora, dacă n-a cunoscut scăderile proprii? Cum cunoaşte necuviinţa luării în râs a altora, dacă n-a cunoscut plânsul pentru păcatele sale? Cum cunoaşte frământarea lenei, dacă nu s-au liniştit simţurile lui şi nu cunoaşte lumina lui Dumnezeu? Căpetenia tuturor celor rele este una, cea care se numeşte răutatea vrăjmaşului. Iar maica virtuţilor este şi ea una, care se numeşte frica de Dumnezeu. Şi cel ce o dobândeşte pe ea în curăţie, naşte virtuţile şi taie ramurile răutăţii, de care am vorbit.

Dobândeşte deci frica aceasta, iubitule, şi-ţi vei trăi tot timpul tău în odihnă. Căci frica de Dumnezeu este maica virtuţilor. Şi până ce nu a trecut cineva peste acestea, încă nu este în împărăţia cerurilor, ci trebuie să lupte puţin câte puţin până desfiinţează pe fiecare din patimile mai înainte spuse. Iar semnul celui ce se îngrijeşte să cunoască de lucrează sau nu, este că întrucât lucrează stânga cele ale ei, păcatul lui încă n-a murit şi nici virtuţile dreptei nu s-au împăcat cu el. Căci s-a scris: „ De vă înfăţişaţi pe voi robi spre ascultare, robi sunteţi celui de care ascultaţi, fie păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate” (Rom. 6,16). Şi iarăşi „Sau nu cunoaşteţi că Iisus Hristos este întru voi? Afară de cazul, că sunteţi netrebnici” (II Cor. 13,5). Şi iarăşi Iacob zice: „De socoteşte cineva că este credincios, dar nu-şi înfrînează limba, zadarnică îi este credinţa (Iacob 1,26). Toate acestea ne învaţă pe noi Duhul Sfânt, arătându-ne că trebuie să ne despărţim de ceea ce e contrar firii şi să ne păzim de aceasta. Căci pocăinţa înseamnă a ne întoarce de la păcat. Şi păcatul nu este unul, ci întreg omul vechi se numeşte păcat. De aceea zice Apostolul: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în stadion, toţi aleargă, dar unul ia premiul?” (I Cor. 9,24). Cine este deci acesta dacă nu cel ce nu stă, ci luptă cu vitejie? Căci a spus iarăşi: „Cel ce se luptă, se înfrânează de la toate” (Ibid. 25). Să ne îngrijim, deci, fraţilor, de noi înşine. Şi ce este această grijă, dacă nu să se arunce cineva înaintea bunătăţii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi puternic este faţă de vrăjmaşii noştri, să oprească pornirile lor cele rele, de vreme ce omul este trup şi sânge.

Filocalia, vol.XII, Cuviosul Isaia Pustnicul, douăzeci și nouă de cuvinte, Editura Harisma, București, 1991

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *