Dumnezeu nu este spărgător de uşi, ci numai bate la uşa inimii fiecăruia, iar a deschide este în voia liberă a omului

– Părinte, scrie în Biblie că omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Are Dumnezeu ochi, nas, limbă, cum au oamenii? Sunt albaştri, verzi, căprui?

– Ochiul lui Dumnezeu înseamnă puterea lui Dumnezeu cea atotprivitoare, care cercetează inimile şi gândurile noastre! Ochii lui Dumnezeu sunt neîncetata luare aminte a Lui spre rugăciunea celor drepţi şi spre faptele tuturor oamenilor, spune Sfântul Ioan Damaschin. Tot ce mişcă în universul acesta, nu se mişcă fără ştirea şi îngăduinţa Lui; de la cel mai mic atom, şi albinele şi furnicile şi ce fac îngerii şi arhanghelii în cer şi heruvimii şi serafimii.

Ăştia-s ochii lui Dumnezeu, puterea Lui cea atotvăzătoare. Căci zice: „Cînd El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri ” (Iov 28, 24).

Apoi mirosul lui Dumnezeu. Zice că a mirosit Dumnezeu miros de bună mireasmă la jertfa lui Abel. Ce înseamnă, că Dumnezeu miroase? El are nas, măi? Vai de mine! Fiindcă eşti om Îl vezi ca şi om, dar El nu este compus. Mirosul lui Dumnezeu este puterea Lui cea atotmirositoare, plăcerea Lui faţă de jertfele oamenilor, când le aduc cu credinţă şi cu smerenie. Dar care-i limba lui Dumnezeu, măi? Care-i gura lui Dumnezeu?

Puterea lui cea atotvorbitoare, prin care vorbeşte în cugetele şi în inimile tuturor, este limba şi gura lui Dumnezeu. Ai auzit?

Ce înseamnă mâna lui Dumnezeu? Că zice: „Mâinile Tale m-au făcut” (Psalmul 118, 73). Are Dumnezeu mâini? Doamne fereşte! Mâinile lui Dumnezeu sunt puterea Lui cea atotlucrătoare, atotfăcătoare, prin care a făcut toate, lumea cea gândită şi cea nevăzută şi aşa mai departe.

Dumnezeu este oceanul acela de dragoste fără margini, care îmbrăţişează toate zidirile sale! De fiecare are grijă.

Pe Dumnezeu trebuie să-L iubim din inimă, adică din suflet, cu simţămintele, cu partea sentimentală a sufletului nostru; din cuget, adică cu mintea sau cu partea cugetătoare; şi din virtute, adică cu trupul, deci cu toate cele ale noastre. Porunca întâi din Decalog cere de la noi o dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu.

Dumnezeu nu este spărgător de uşi, ci numai bate la uşa inimii fiecăruia, iar a deschide este în voia liberă a omului.

Cea mai înaltă teologie creştină este unirea cu Dumnezeu prin trăire, adică prin credinţă, cugetare şi împlinirea faptelor bune.

Dumnezeu ştie nu numai lucrurile şi cuvintele noastre, ci şi cele ce gândim noi sau pe cele ce le vom gândi, după cum ne adevereşte pe noi Duhul Sfânt, zicînd: „Tu ai cunoscut de departe gândurile mele” (Psalmul 138, 8). 376. Vai de omul acela care, atunci când Dumnezeu îi face un bine, Il uită pe Dumnezeu!

Din cuvintele arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, O sinteză a gândirii părintelui Cleopa în 1670 de capete, Ed. Teognost, 2004