Cum putem să avem bucurii duhovnicești?

Noi toti nazuim spre bucurii, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, dar nu toti stim sa gasim calea spre ele”.

Cum putem sa avem si noi bucurii duhovnicesti? Cum putem sa participam la bucuria pe care o da Dumnezeu? Am vazut de pilda ca noi cerem de la Dumnezeu bucuria, cand zicem: „Faca-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie” sau cand zicem „umple de bucurie si veselie inimile noastre”. Cerem bucuria duhovniceasca. De ce? Pentru ca o dorim, toti dorim sa avem bucurii, toti dorim sa fim bucurosi, toti dorim sa participam la bucuria vesnica. Cum putem ajunge la aceasta bucurie?; De ce nu sunt multi cei ce au bucuria aceasta la care ne indeamna si Domnul Hristos, ne indeamna si Sfintii Apostoli? Nu putem ajunge la aceasta bucurie pentru ca nu mergem pe calea bucuriei.

Care e calea bucuriei? Voi aminti in special doua texte din Sfanta Scriptura, si anume unul din Sfanta Evanghelie de la Matei, capitolul al V-lea in care sunt cuprinse si cuvintele: „Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri „(Matei 5, 12). Cuvantul acesta „Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa „este in ceruri”, cuvant spus de Domnul Hristos, incheie un sir de cuvinte, sirul Fericirilor, care sunt noua. Si anume calea bucuriei, urcusul bucuriei, este invatatura aceasta a Domnului nostru Iisus Hristos despre Fericiri. Ea incepe cu „Fericiti sunt cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”. Cei saraci cu duhul sunt cei nemultumiti cu ceea ce au facut pana acum si care cauta sa se imbogateasca sufleteste, sunt cei smeriti si sunt cei dezlipiti de lumea aceasta, de bucuriile lumii acesteia, care vor sa se imbogateasca in Dumnezeu. Ii fericeste Domnul Hristos apoi pe cei ce plang, „ca aceia se vor mangaia”, zice El. Nu indeamna la plans, ci ii fericeste pe cei ce plang, nu pentru ca raman intru plangere, ci pentru ca vor avea mangaierea cea de sus, dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur pe care l-am pomenit si care zice „Nimenea sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit”. Apoi ii fericeste Domnul Hristos pe cei blanzi si spune despre ei ca „vor mosteni pamantul”. Deci cei ce vor adauga la smerenie si la parasirea pacatului blandetea, vor avea calea deschisa catre dreptate.

„Fericiti sunt cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate” – adica de dorinta de a fi drept, de a nu avea nici o stirbire in dreptatea lor, ii fericeste pe cei care au un fel de dorinta asemanatoare cu insetarea si cu flamanzirea, si zice – ca aceia se vor satura” de dreptate, vor avea dreptatea pe care o doresc si in felul acesta li se deschide calea catre bucurie. Ii fericeste Domnul Hristos pe cei milostivi spunand „ca aceia se vor milui”, si a fi milostiv inseamna a avea inima revarsatoare catre toti oamenii. Apoi ii fericeste pe cei curati cu inima, spunand ca „aceia vor vedea pe Dumnezeu”, curatia inimii fiind si ea o conditie a bucuriei. Ii fericeste Domnul Hristos pe facatorii de pace si spune despre ei ca se vor numi fiii lui Dumnezeu: „Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Mai fericeste in continuare pe cei statornici in dreptate, adica pe cei care raman drepti si in imprejurari nefavorabile lor, pe cei statornici in bine, si zice: „Fericiti sunt cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor”. Si in sfarsitul fericeste pe cei care sufera batjocuri din partea oamenilor pentru ca sunt in legatura cu Domnul nostru Iisus Hristos: „Fericiti veti fi cand va vor batjocori pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, din pricina Mea”. Si la urma, ca o pecete a tuturor acestora, spune Domnul Hristos: „Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri”.

Un alt urcus al bucuriei este insirarea, pe care o face Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Galateni, a celor care alcatuiesc roada Duhului, cand zice: „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca aceastea nu este lege” (Galateni 5, 22-23). Sfantul Apostol Pavel prezinta aceasta insirare dupa importanta pe care o au aceste daruri ale Duhului Sfant, dar ea trebuie inteleasa ca urcus duhovnicesc de la sfarsit spre inceput. inceputul urcusului care duce la bucurie este infranarea poftelor. Dupa aceea vine blandetea, apoi credinta mai intarita, dupa aceea vine bunatatea, indelunga rabdare, dupa aceea pacea si apoi bucuria, si dupa bucurie vine iubirea, care este „legatura desavarsirii”. Aceasta e calea bucuriei.

Am mai putea gasi o cale a bucuriei, tot asa, gandindu-ne dinspre sfarsit spre inceput la rugaciunea „Tatal nostru”. In Filocalia, volumul II, gasim acolo un comentar la rugaciunea „Tatal nostru”, al Sfantului Maxim Marturisitorul, in care el spune ca, de fapt, rugaciunea „Tatal nostru” nu este numai o rugaciune, ci este si un indreptar de viata, daca e gandita, in privinta celor sapte cereri, dinspre sfarsit spre inceput. Si anume, ultima cerere este „si ne mantuieste de cel rau”. Daca ne ferim de ceea ce este rau;

1. Daca scoatem din sufletul nostru chipurile rautatii, care sunt multe, dar care se manifesta in trei feluri, si anume: in gand, in cuvant si in fapta; si mai ales daca scoatem din mintea noastra gandurile cele rele si ne facem lumina in suflet, atunci avem o treapta spre imparatia lui Dumnezeu, spre sfintirea numelui lui Dumnezeu, si de aici, de la inlaturarea rautatii, ajungem la inlaturarea ispitelor.

2. Daca ocolim si pricinile pacatelor si pricinile ispitelor. Daca ne ducem noi acolo unde sunt pricini de ispite si de pacate atunci nu putem scapa de cele rele. Dar daca ocolim pricinile ispitelor, ispitele fiind indemnuri spre pacat, care pot duce nu numai la pacat, ci pot duce si la virtute, in cazul acesta avem o alta treapta spre multumire, spre bine.

3. Apoi daca iertam pe cei care ne gresesc noua, iertam pacatele oamenilor ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu, avem si a treia treapta spre bucurie, spre multumire, spre imparatia lui Dumnezeu.

4. Mai departe este vorba despre contributia noastra la ceea ce inseamna „painea cea de toate zilele”. Partea noastra de contributie pentru realizarea acestor trei lucruri – Painea cea de toate zilele, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, nu este numai ceea ce ne-ar fi de trebuinta pentru viata fizica, ci inseamna si cuvantul lui Dumnezeu si inseamna si Sfanta Cuminecatura. Osteneala noastra de a cunoaste cuvantul lui Dumnezeu, osteneala noastra de a ne curati sufletul pentru a ne putea uni cu Dumnezeu prin Sfanta Euharistie, osteneala pe care o fac oamenii pentru agonisirea celor de trebuinta – constituie treapta cea din mijloc, si anume a patra treapta.

5. Dupa aceea vine implinirea voii lui Dumnezeu aici pe pamant cum o implinesc cei din ceruri – iar cei din ceruri aduc inchinare lui Dumnezeu, inchinare vesnica -ea cincea treapta.

6. Si apoi avem mai departe imparatia lui Dumnezeu care vine pentru cei care se feresc de cel rau, de cele rele, ocolesc ispitele, iarta, contribuie la agonisirea celor de trebuinta pentru viata sufleteasca si trupeasca, implinesc voia lui Dumnezeu, ajung la imparatia lui Dumnezeu – despre care Sfantul Apostol Pavel zice ca este „dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant” .

7. Si, in sfarsit, acestia sunt preamaritori de Dumnezeu si se implineste cu ei cuvantul „sfinteasca-se numele Tau”.

Sfantul Apostol Pavel cand spune ca „imparatia lui Dumnezeu este dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant”, ne arata si el calea spre bucurie, pentru ca nu poate ajunge cineva sa aiba bucuria inainte de a fi cat mai curat, cat mai aproape de Dumnezeu, daca nu este drept, dreptatea fiind o virtute cuprinzatoare. Si dreptatea aduce pacea si pacea ne deschide calea spre bucurie. Grija de a ne curati sufletul si trupul ne face vrednici de a primi darul Duhului Sfant, care dupa cum spune Sfantul Grigorie Sinaitul: „vine ca un cutremur, ca o incantare care face inima sa tresara de bucurie duhovniceasca”.

„Rugaciunea lui Iisus”, prin harul dumnezeiesc curatitor pe care il aduce in mintea si inima noastra are mare putere curatitoare. De altfel rugaciunea aceasta oricat ne-am intemeia in ea – fara indoiala ca ne ajuta mult – nu este ultima forma de rugaciune. Nu este rugaciunea cea mai de capetenie, dar este un mijloc de curatire de patimi, de apropiere de Dumnezeu. Bineinteles ca rugaciunea nu trebuie facuta neaparat pentru bucurie, bucuria vine de la sine.

Noi nu cautam intai bucuria, ci trebuie sa cautam intai implinirea datoriilor. Parintele Arhim. Teofil Paraianu spune: „intai e datoria si apoi vine bucuria”. Deci intai ne facem datoria si dupa datorie vine bucuria. Si in masura in care ne angajam la o viata duhovniceasca ajungem si la bucuria pe care o da Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a fagaduit oamenilor bucuria duhovniceasca si nu se poate sa nu le-o dea.

Manastirea este locul implinirilor duhovnicesti. Trebuie sa te implinesti. Cand te implinesti prin Dumnezeu, atunci ajungi la bucuria pe care o da Dumnezeu. Si bineinteles ca Dumnezeu da bucuria si inainte de a fi deplin intemeiat in bine, adica Dumnezeu „.ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Matei 5, 45). Lui Dumnezeu, zice Sfantul Maxim Marturisitorul, ii este propriu sa faca bine cum ii este propriu soarelui sa lumineze. Deci Dumnezeu ne da bucuria si ca sa ne angajeze la mai multa lucrare, dupa care ne da si mai multa bucurie. Nu putem noi cuprinde in sufletele noastre cata bucurie vrea Dumnezeu sa ne dea. Dar pentru aceasta trebuie sa ne facem receptivi pentru bucurie. Daca nu suntem receptivi pentru bucurie, nu putem avea bucurie. Trebuie sa facem loc bucuriei duhovnicesti in sufletul nostru. Bineinteles ca rugaciunea nu ne face numai sa ne intalnim cu Dumnezeu, ci ne face sa ne intalnim si cu noi insine si poate ca intai ne intalnim cu noi insine. Pot sa se iveasca si furtuni de gand, pot sa se iveasca si niste vartejuri in minte, din gandurile pe care le avem, care izvorasc totusi din inima noastra, poate dintr-o incarcatura negativa pe care o avem din antecedentele existentei noastre. Adica din mosi si stramosi se acumuleaza in noi niste incarcaturi negative, cu care dupa aceea avem de lucru ca sa le scoatem din sufletul nostru. Se spune despre copil ca este „oglinda parintilor” si ca este „tatal omului mare”, pentru ca omul mare mosteneste cele ale copilariei. De aceea noi suntem pentru o tinerete cinstita ca sa putem ajunge si la o batranete fericita. Cine are tinerete cinstita poate nadajdui si la batranete fericita si Dumnezeu vrea sa ne binecuvinteze. Am amintit mai inainte ca la inaltarea DomnuluiHristos, ultimul gest pe care L-a facut Domnul Hristos a fost binecuvantarea pe care a dat-o ucenicilor Sai.

Si. El vrea sa fim sub binecuvantarea Lui, dar pentru aceasta trebuie sa ne facem vrednici de binecuvantare si daca ne facem vrednici de binecuvantare suntem vrednici si de bucuria bunecuvantarii, si se intampla cu noi ceea ce s-a intamplat cu ucenicii Domnului Hristos, care au fost sub binecuvantarea Lui si care, la plecarea Domnului Hristos din aceasta lume, la inaltarea Lui la cer – pentru ca de fapt cii dumnezeirea este pretutindenea – s-au inchinat Lui si s-au intors la Ierusalim „cu bucurie mare”. Deci binecuvantarea este insotita cu bucuria duhovniceasca si bucuria duhovniceasca este insotita cu binecuvantarea. Numai ca pentru aceasta trebuie sa ajungem la limpezirea sufletului, sa ajungem la liniste, sa ajungem in special la receptivitate pentru bucurie duhovniceasca si sa devenim oamenii bucuriei duhovnicesti.

Părintele Hristofor Panaghiotis

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *