Smerenia anulează tot răul ce s-a întipărit în noi prin fapte rele

«Precum sarea este de trebuinţă în orice mâncare, aşa şi smerenia, în toată fapta bună. Şi ea poate să înfrângă tăria multor păcate. De aceea trebuie să ne mâhnim cu mintea neîncetat, întru smerenie şi întristare şi cu dreaptă socoteală. De o vom câştiga pe aceasta, ea ne va face fii ai lui Dumnezeu. Fără fapte bune ea ne pune înaintea lui Dumnezeu; dar fără ea, deşarte sunt toate faptele noastre. Căci preschimbarea minţii noastre o voieşte Dumnezeu. In minte ne facem buni şi în minte ne facem netrebnici. Ajunge să stea aceasta singură în faţa lui Dumnezeu şi să grăiască pentru noi». Smerenia anulează tot răul ce s-a întipărit în noi prin fapte rele; dar lipsa ei face neplăcute toate faptele noastre bune, arătându-le ca făcute pentru slava noastră. Mândria ne opreşte să intrăm în adevărata comuniune cu ceilalţi, chiar dacă facem fapte bune pentru ei. Ea ne închide sinea noastră faţă de alţii, trimiţând faptele bune spre ei numai ca nişte câini de vânătoare spre animalele vânate. De aceea, şi pe aceia îi opreşte să intre în comuniune cu noi. Mândria noastră închide şi inima lor, dinspre noi. Ei primesc faptele noastre poate, dar nu ne primesc pe noi, căci nu se încred în noi. Pentru că nici noi nu ne dăruim odată cu faptele noastre. In aceste fapte cel mândru dăruieşte ceva din afară de sine, ca momeală. Deci nu se dăruieşte pe sine. Numai în smerenie se dăruieşte pe sine, căci se roagă să fie primit de ceilalţi, pe care îi preţuieşte mai mult ca pe sine. Se arată ca om ce are nevoie de ei.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în raporturile noastre cu Dumnezeu : smerenia ne deschide lui Dumnezeu şi pe Dumnezeu ni-L deschide nouă ; câtă vreme, mândria ne închide şi pe noi şi pe El. Faptele bune ne pot închide încă şi mai mult, putându-ni-se face pricină de mândrie. De aceea numai smerenia vorbeşte cu rezultat bun pentru noi în faţa lui Dumnezeu. Numai ca ne deschide inima oamenilor şi a lui Dumnezeu. Numai la bătaia ei necutezătoare şi delicată ni se deschide poarta împărăţiei. Ea vorbeşte cu rezultat pentru noi, pentru că în ea vorbeşte cu adevărat inima noastră.

Pr. Prof. Dr. DUMITRU STĂNILOAE, Note de subsol la Sfântul Ioan Scărarul, în Filocalia, vol.IX