Asta aşteaptă şi de la noi Hristos în privinţa fiecărui aproape al nostru

Suntem înconjuraţi de oameni cu care relaţiile sunt uneori dificile. Cât de des aşteptăm ca celălalt să vină să se căiască, să-şi ceară iertare, să se umilească în fata noastră! Poate l-am ierta dacă am simţi că s-a umilit într-atât, încât să ne fie uşor să-l iertăm. Trebuie să-l iertăm însă nu pe cel ce merită iertarea – oare Dumnezeu ne iartă pentru că o merităm? Oare atunci când mergem la Dumnezeu şi-i spunem: „Doamne, mântuieşte-mă! Doamne, iartă-mă! Doamne, miluieşte-mă!” putem adăuga „pentru că merit!”? Niciodată! Aşteptăm iertarea de la Dumnezeu din dragostea Sa curată, dragostea jertfirii şi a crucii… Asta aşteaptă şi de la noi Hristos în privinţa fiecărui aproape al nostru; trebuie să iertăm aproapele nu pentru că merită iertarea, ci pentru că suntem cu toţii ai lui Hristos, pentru că ne este dat de  Însuşi  Dumnezeul  Cel Viu şi Hristos Cel Răstignit să iertăm. Adesea ne pare: iată, dacă aş putea să uit durerea ce mi-a pricinuit-o, l-aş ierta. Însă nu pot uita – Doamne, dă-mi uitare!… Aceasta nu este iertare: a uita nu înseamnă a ierta. Să ierţi înseamnă să vezi omul aşa cum este, în păcatul său, în insuportabilitatea sa,  în toată povara pe care o prezintă pentru viaţa ta, şi să spui: Am să te duc ca pe o cruce; am să te duc până în împărăţia lui Dumnezeu, vrei tu asta sau nu. Eşti bun, eşti rău, am să te iau pe umerii mei, am să te aduc Domnului şi am să spun: „Doamne, l-am purtat pe acesta toată viaţa, căci îmi era milă să nu piară cumva. Acum iartă-l, pentru că eu l-am iertat! Cât ar fi de bine dacă am putea să ne ducem unul altuia poverile, dacă am putea să ne ducem şi să ne susţinem unul pe altul; să nu ne străduim să uităm ci, dimpotrivă, să ţinem minte. Să ţinem minte cine şi ce slăbiciuni are, ce păcat are, ce are în neregulă şi să nu-l ispitim în aceasta, să-l ocrotim
pentru a nu fi expus ispitei în ceea ce ar putea să-l piardă… Dacă am putea să ne purtăm astfel unii faţă de alţii! Dacă am înconjura omul cu grijă şi dragoste, câţi oare nu s-ar trezi, câţi oare nu s-ar învrednici de iertarea ce li se dă în dar…

Mitropolitul Antonie al Surojului, Bucuria pocăinței