Trebuie să trăim aducându-ne totdeauna aminte că Dumnezeu este de față
Avem Mântuitor Atotmilostiv, pe Domnul, Care-i întotdeauna gata să ajute. Spre El îndreptaţi ochii minţii şi inimii Dumneavoastră. Nu puteţi merge la biserică? Rugaţi-vă acasă. Învăţaţi-vă să umblaţi în faţa lui Dumnezeu, adică să vă amintiţi fără încetare de Dumnezeu Pretutindenea-Fiitorul şi Atoatevăzătorul, şi să vă ţineţi în gânduri, în simţăminte şi în fapte ca sub privirile lui Dumnezeu. Şi asta să vă singura îndeletnicire, până ce conştiinţa vi se va contopi cu gândul la Dumnezeu. Dacă veţi reuşi, nu veţi mai avea nevoie de poveţele nimănui. Va veni frica de Dumnezeu şi va începe să pună rânduială în toate. Citiţi Evanghelia şi Epistolele apostoleşti -câte puţin în fiecare zi, cugetând la ele şi aplicându-le la propria persoană. Ţineţi-vă în frâu cu asprime; faţă de ceilalţi să aveţi milostivire şi înaintea tuturor smeriţi-vă. Pe nimeni să nu necăjiţi, iar dacă alţii vă fac necazuri, mulţumiţi. Pe nimeni să nu osândiţi, pe toţi să-i socotiţi sfinţi şi doar pe Dumneavoastră să vă socotiţi păcătoasă.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2004