Sfânta Euharistie este foc care arde totul. De ce nu trebuie să vă temeți de microbi atunci când vă împărtășiți
Există creştini cărora le este frică să se împărtăşească ca nu cumva să ia microbi! Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi trăit niciun preot, deoarece ei la sfârşit consumă conţinutul Sfântului Potir din care se împărtăşesc mereu sute de credincioşi cu boli diferite. Cu toate acestea, niciun preot nu a păţit niciodată nimic. Trupul şi Sângele Domnului sunt „foc”.
Una din multele întâmplări care dovedesc incontestabil acest adevăr este şi următoarea:
Când mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (1962) era predicator în Attica, a mers cândva la spitalul „Sotiria”. Acolo i-au adus asistenţii o tavă mare cu multe linguriţe.
– De ce ați adus toate acestea? i-a întrebat.
– Ne-au spus doctorii să împărtăşiţi cu acestea pe bolnavi, începând de la cei mai uşor bolnavi şi apoi pe cei grav bolnavi.
– Nu este nevoie de aceasta, a răspuns cu credinţă preotul. Am Sfânta Linguriţă.
Într-adevăr, la Sfânta Liturghie a împărtăşit normal pe bolnavi şi apoi s-a apropiat de uşile împărăteşti ca să consume Sfânta Euharistie. A făcut aceasta ca să-l vadă toţi, ca să înţeleagă doctorii că Sfânta Euharistie este foc care arde totul.
Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumenița – fragment