Să ne iubim între noi, pentru ca să învăţăm să-L iubim pe El, pe Cel care ne iubeşte mai mult decât sperăm şi înţelegem no

Iubiţi-i pe copiii dumneavoastră30, pe cei care vă fac bine, pe rude, casa, pământul pe care-l locuiţi şi pe care îl aveţi în posesie, într-un cuvânt: tot ce vă aparţine mai mult sau mai puţin!…Însă trebuie să știți că această iubire e parţială.
A iubi un fragment nu se compară cu a iubi totul. Și a iubi tot ce există nu se compară cu iubirea de Dumnezeu.
Dacă tot iubim atâtea lucruri, de ce să nu facem un pas mai mare? Dacă tot suntem în stare să suferim pentru ceva, să luptăm pentru ceva, de ce să nu suferim şi să nu luptăm pentru adevăratul Bine, care este Dumnezeu?
Iubirea lui Dumnezeu e sensul ultim sau scopul pe care îl are iubirea de îndeplinit. Dacă Îl iubim pe El, ne iubim şi familia, pentru că El ne învaţă să ne respectăm şi să ne iubim pe cei dragi ai noştri.
Copilul nostru e lumina noastră…Dar el e un dar al lui Dumnezeu. Dacă uităm că fata sau băiatul nostru e al lui Dumnezeu, e de la El, atunci începem să-i drăcuim, să-i blestemăm, să-i urâm.
Să privim în noi! Să fim atenţi la cea ce credem despre cei din jur! Cum îi considerăm? Dar cum ne consideră şi ei pe noi? Dacă ne devenim indiferenţi unii altora ajungem să ţipăm de atâta singurătate şi urât, deşi suntem în mijlocul oraşului.
Dacă vrea copilul o jucărie şi i-o poţi cumpăra, cumpără-i-o iar dacă nu poţi să faci aşa ceva pentru el, atunci învaţă-l realitatea: suntem săraci şi nu ne permitem!
Trebuie să înţeleagă că nu îi vrei răul. Că eşti de partea lui, că suferi pentru el şi că şi ţie îţi pare rău că nu poţi să îi iei o jucărie, jucăria care îi place lui.
Copilul simte iubirea, simte grija dar şi perversitatea.
E bine să facem copii, să-i dorim, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea copii dar, în acelaşi timp, e bine să ne şi curăţim de păcate pentru noi şi pentru copiii noştri, ca aceştia să nu urmeze ticăloşiile şi nebuniile noastre.
Părinţii sunt vinovaţi pentru copiii lor, când sunt iresponsabili faţă de ei.
Dacă nu ești în stare sau nu vrei să îi înțelegi și să-i ajuți, atunci mai bine nu mai faci copii. Nu mai fă copii, dacă nu ești în stare să le dai o educaţie bună sau să renunți la tine pentru ei.
Faci copii şi îi laşi aiurea. E plăcută sexualitatea…însă ea are consecințe faptice. Am inclus aici aceste căutări de voce, pentru că se integrează organic perioadei în care se scria această carte. Din păcate n-am putut să predic nimănui la acea vârstă plină de entuziasm şi bucurie duhovnicească.
Dacă îţi place să faci dragoste, atunci trebuie să şi dai dragoste celor pe care îi faci din dragoste.
Însă a iubi un copil pentru a ţi-l face sclav sau a-l iubi pentru a spera să te umple de bani, de avere, de trai bun după urma lui e iarăşi o nebunie de care trebuie să scăpăm.
Aruncăm pe umerii lor poverile noastre, fără să admitem că fiecare are responsabilităţi proprii.
Ce trebuie să facem, oameni buni? Să iubim! Iubirea niciodată nu ne face de ruşine. Nu ne lasă să fim arătaţi cu  degetul.
Să iubim binele şi nu să iubim prostituarea.
Astăzi, când spui „iubeşte”, omul se gândeşte mai întâi la a păcătui, decât la a da o mână de ajutor, la a respecta şi a întreţine o familie, la a-i respecta pe cei care ne-au născut şi crescut.
Iubiţi pe Dumnezeu şi pe oameni! Faceţi din inimile dumneavoastră o masă a frăţietăţii la care să mâncăm cu toţii şi să nu ne certăm pentru te miri ce. Acest lucru vrea Dumnezeu de la noi!
Să ne iubim între noi, pentru ca să învăţăm să-L iubim pe El, pe Cel care ne iubeşte mai mult decât sperăm şi înţelegem noi.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Cuvintele duhovnicești II, Teologie pentru azi, București, 2011