Înaintea noastră se află modelul perfect, Domnul nostru Iisus Hristos

Dacă vizitaţi un atelier de pictor, veţi vedea că acolo îşi are colaboratori, dar şi ucenici pe care-i învaţă arta. Pictorul aşează înaintea lor ca model o pictură a unui mare pictor şi le spune: O vedeţi? Încercaţi s-o copiaţi cu fidelitate (forme, culori, proporţii, lumini), aşa încât, când veţi termina copia, să semene cu modelul.

Aşadar, ceea ce se întâmplă în pictură, aceea face şi Sfânta noastră Biserică. Pune înaintea noastră o icoană superioară tuturor icoanelor; o icoană nu din lemn sau din argint sau din aur. În această icoană toate au o simetrie ideală, o perfecţiune de nedepăşit. Este icoana virtuţii, o icoană – oglindă de cristal, pe care toţi (bărbaţi şi femei, mici şi mari, oameni de ştiinţă şi analfabeţi) pot s-o aibă înaintea lor. Şi această icoană este Iisus Nazarineanul!

Ceea ce vă zic nu este o idee de-a mea. Este a Apostolului Pavel, care zice că noi creştinii avem o mare vocaţie; înaintea noastră se află modelul perfect, Domnul nostru Iisus Hristos, şi suntem chemaţi să ne asemănăm cu El zi de zi din ce în ce mai mult; vocaţia noastră este să urmăm aici, pe pământ, urmele Lui, să devenim copii fidele ai acestei icoane nestricăcioase.

Ne vorbește părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *