Un singur lucru caută Dumnezeu: nu să te pedepsească pentru insulte, ci să te vadă că te pocăieşti, că te rogi!

Deci noi suntem pricina pieirii noastre; că nici nu ne apropiem de Dumnezeu, nici nu ne întâlnim cu Dumnezeu, nici nu-L rugăm cum trebuie; ci, chiar când ne apropiem de Dumnezeu, n-o facem ca nişte oameni care avem nevoie de ajutorul Lui, nici cu credinţa trebuitoare, nici ca nişte oameni care îi cerem, ci facem totul căscând şi dormind. Şi totuşi Dumnezeu vrea să fie rugat de noi; ba încă îţi mai şi mulţumeşte când Il rogi. El e singurul datornic care-ţi mulţumeşte când îi ceri şi-ţi dă ceea ce nu l-ai împrumutat. Dacă te vede cerând cu stăruinţă, îţi dă şi ce n-a luat de la tine; dar dacă te vede trândav, amână şi El, nu pentru că nu vrea să dea, ci pentru că-I place să fie rugat de noi. De aceea ţi-a spus şi pilda cu prietenul acela care s-a dus noaptea şi a cerut pâine şi pilda cu judecătorul acela care de Dumnezeu “nu se temea şi de oameni nu se ruşina”. Şi nu S-a mărginit numai la pilde, ci ţi-a arătat asta şi cu fapta, când a slobozit pe femeia cananeancă, după ce-i dăduse mare dar. Prin femeia cananeancă a arătat că Dumnezeu dă celor ce cer stăruitor chiar cele ce nu li se cuvin. Că a spus Domnul: „Nu este bine să iei pâinea fiilor si s-o arunci câinilor”;totuşi Domnul i-a dat, pentru că a cerut cu tărie. Iar iudeilor le-a arătat că acelora trândavi nu le dă nici pe cele ale lor; că iudeii n-au primit nimic, ci au pierdut şi pe cele ale lor. Iudeii, pentru că n-au cerut, nici pe ale lor nu le-au primit; femeia cananeancă, însă, pentru că a cerut cu tărie, a putut să capete cele străine. Şi câinele a primit cele cuvenite fiilor. Atat de bun lucru este stăruinţa! Cine ai fi, dacă stărui, vei trece înaintea fiului trândav! Pe cele pe care nu le poate săvârşi prietenia, pe acelea le duce la bun sfârşit stăruinţa. Să nu spui: „Dumnezeu mi-i duşman, nu mă ascultă!” îţi răspunde îndată dacă-L rogi des! Dacă nu pentru prietenie, pentru stăruinţă! Nici duşmănia, nici timpul nepotrivit şi nici altceva nu-ţi sunt piedică! Să nu spui: „Sunt nevrednic! Nu mă rog!” Şi cananeancă era nevrednică! Să nu spui: „Am multe păcate! Nu pot să-L rog că e mâniat pe mine!”Dumnezeu nu se uită la nevrednicia ta, ci la sufletul tău. Dacă văduva a înduplecat pe judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina, cu mult mai mult rugăciunea ta continuă va îndupleca pe bunul Dumnezeu. Să te apropii de El chiar dacă nu-I eşti prieten, iar dacă-I ceri cele ce n-ai dreptul, chiar dacă ai risipit toată averea părintească şi de multă vreme nu te-ai mai arătat în faţa Lui, chiar dacă eşti fără de cinste, chiar dacă eşti în urma tuturor, chiar dacă e mâniat şi supărat pe tine! Arată-I că vrei să I te rogi şi să te reîntorci la El; vei primi totul şi vei stinge îndată şi mânia şi osânda.

– Dar iată mă rog şi n-am nici un câştig!

– Da, pentru că nu te rogi cum se rugau aceia, aşa cum se ruga cananeanca, de pildă, ca prietenul care s-a dus la prietenul său la miezul nopţii, ca văduva care supăra necurmat pe judecător, ca fiul care a risipit toată averea tatălui său. Dacă te-ai ruga ca ei, ai căpăta îndată.

– Chiar dacă a fost insultat?

– Este Tată!

– Chiar dacă S-a mâniat?

– Işi iubeşte copilul! Un singur lucru caută Dumnezeu: nu să te pedepsească pentru insulte, ci să te vadă că te pocăieşti, că te rogi!

Dara-ar Dumnezeu să ne aprindem şi noi tot atât de mult de dragoste de Dumnezeu cât de mult e aprinsă inima lui Dumnezeu de dragoste de noi! Focul dragostei lui Dumnezeu caută numai prilejul; dacă-i dai prilej să scânteieze puţin, aprinzi întreaga flacără a binefăcătoarei Sale dragoste. Dumnezeu nu se supără că este insultat, ci se supără că tu eşti cel care-L insulţi şi că te porţi ca un om beat… Dacă noi, răi fiind, suferim când ne insultă copiii noştri, cu mult mai mult Dumnezeu, Care nici nu poate fi insultat! Dacă noi ne purtăm aşa, noi care avem o iubire firească, apoi cu mult mai mult Dumnezeu, care are o iubire suprafirească. „Chiar de şi-ar uita femeia rodul pântecelui ei, spune Domnul, Eu nu te voi uita! (Miheia)”. Să ne apropiem, aşadar, de El şi să-I spunem: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Să ne apropiem de Dumnezeu cu timp şi fără timp; dar, mai bine spus, niciodată nu te apropii fără timp; fără timp este când nu te apropii de El mereu. Totdeauna este cu timp să ceri de la Cel Ce doreşte să-ţi dea. După cum niciodată nu-i fără timp să respiri, tot aşa nu-i fără timp să ceri de la Dumnezeu; să nu ceri este fără timp. Şi după cum avem totdeauna trebuinţă de respiraţie, tot aşa avem totdeauna trebuinţă de ajutorul Lui. Dacă vrem, îl atragem cu uşurinţă lângă noi. Profetul, vrând să ne arate că Dumnezeu este totdeauna gata să ne facă bine, spune: „Gata ca zorile îl vom găsi (Osea)”.

Ori de câte ori ne apropiem de El, Il vedem că aşteaptă cererile noastre. Iar dacă nu scoatem nimic din izvorul cel pururea curgător al binefacerilor Sale, a noastră e întreaga vină. învinuirea aceasta o aducea şi iudeilor, spunându-le: „Iar mila Mea ca norul cel de dimineaţă şi ca rouă din zori se trece”. Cu alte cuvinte Dumnezeu spune aşa: „V-am dat toate bunătăţile Mele! Dar voi, prin marea voastră răutate, aţi pus stavilă nespusei Mele dărnicii, aşa precum căldura soarelui risipeşte şi norul cel de dimineaţă şi rouă cea din zori”. Şi acesta-i iarăşi un semn al purtării Sale de grijă. Când vede că suntem nevrednici de binefacerile Lui nu ne mai face bine, ca să nu ajungem trândavi. Dacă, însă, ne schimbăm puţin, atât cât să recunoaştem că am păcătuit, îşi revarsă peste noi binefacerile Sale cu mai multă bogăţie decât izvoarele apele lor şi ne scaldă cu darurile Sale cu mai multă dărnicie decât scaldă marea ţărmurile sale. Cu cât primim mai mult cu atât se bucură mai mult. Aceasta Il face să dea şi mai mult. Că Dumnezeu socoteşte mântuirea noastră propria Sa bogăţie şi o dă din belşug celor ce o cer. Acest lucru l-a arătat şi Pavel prin cuvintele: “îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă”. Se mânie atunci când nu-I cerem; ne întoarce spatele atunci când nu-L rugăm. Pentru asta a sărăcit, ca să ne îmbogăţească; pentru asta a suferit patimile, ca să ne îndemne să-I cerem.

Să nu ne pierdem, dar, nădejdea, ci, pentru că avem atâtea prilejuri şi atât de bune nădejdi, chiar dacă am păcătui în fiecare zi, să ne apropiem de el, rugându-L, implorându-L, cerându-I iertare de păcate. Aşa vom pune capăt păcatelor, vom pune pe fugă pe diavol, vom atrage asupra noastră iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi vom dobândi bunătăţile ce vor să fie, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, în vecii vecilor, Amin.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1994

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *