În momentul în care răspunzi la rău cu rău, la ambiţie cu ambiţie.. nu faci nimic.. Astea nu fac altceva decât să distrugă omul

Parintele calistrat chifan

Noi vorbim tot timpul de stres, toată lumea iar e cultă.. şi s-au învăţat..

– Părinte, am un stres…

– Dar de unde ţi l-ai cumpărat?

Stresul ţi-l faci singur, ca să nu fii stresat, trebuie să ai pe „Doamne Iisuse” în minte, un pic de agheasmă băută dimineaţa, să fii împărtăşit o dată la o lună, şi să faci un pic de rugăciune permanent şi stresul pleacă!

Dar în momentul în care răspunzi la rău cu rău, la ambiţie cu ambiţie.. nu faci nimic.. Astea nu fac altceva decât să distrugă omul!

Ştiti pe româneşte ce înseamnă să fii stresat? Vă dau un exemplu practic..

Aţi văzut vulcanii ăia care dorm şi scot un pic de fum prin nori… şi mai bolborosesc? Şi deodată se ridică un nor de fum şi lavă şi astupă câteva sate, comune sau oraşe..

Aşa este şi omul stresat!

În el zace buboiul răutăţii, urii, răzbunării, războiul mândriei şi al încăpăţânării, ele nu sunt manifestate, dar el fierbe ca un vulcan!

Dar asta nu e treaba lui Dumnezeu, nu e vina Lui!

Pentru că acolo în inima aia nu mai stă Hristos!

Tu te-ai îmbolnăvit de inimă şi iei 20 de pastile pe zi, dar nu e vina lui Dumnezeu!

Nu aşa era scris la El în Cartea Vieţii aşa.. dar tu ai venit ca un „fur şi un tâlhar” şi ai completat condica cu alte diagnostice!

Care sunt diagnosticele date creştinului de Dumnezeu: Blândeţea! Smerit! Dragostea! Credinţă, Nădejde şi Putere! Dar la creştinul ortodox ce scrie: Orgoliu, Carieră, Impresii, Ură, Răzbunare… Şi aşa noi suntem lipsiţi de harul Lui!

„Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima „(Mt. XI,29);” fiţi blânzi ca porumbeii”, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima. (1 Petru 1:22)

„Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti.”„Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul”. Aveţi credinţă în Dumnezeu. … zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. ..”” Cenuşă cu pâine am mâncat şi băutura mea cu plângere am amestecat”.

„Nu voi intra în locaşul casei mele, nu mă voi sui pe patul meu de odihnă, Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, Până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob.” (Psalmi 131:3-5)

Dumnezeu, ne-a şi spus, „să nu apună soarele în mânia voastră”.. şi noi ortodocşii.. ne trebuie câteva luni ca să dăm „bună ziua” la cineva că ne-a supărat odată! Şi vrând, nevrând .. noi tragem de-a stânga!

Părintele Calistrat Chifan

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *