Descoperirile de la Dumnezeu
Descoperirile sunt vederi pe care le arată Dumnezeu sufletului celui desăvârşit în smerenie şi în toată fapta cea bună şi se fac cu totul mai presus de simţirea şi înţelegerea sufletului celui curat, deoarece ele poartă întru sine străine şi mari taine ale lui Dumnezeu. Şi omul, în vremea descoperirilor, nu-şi dă seama de se află în trup, după cum ne mărturiseşte despre aceasta marele şi dumnezeiescul Apostol Pavel (II Corinteni 12, 4).
Semnele principale după care se pot cunoaşte descoperirile cele de la Dumnezeu sunt în număr de trei şi anume:
1. Inălţimea învăţăturilor descoperite;
2. Curăţia lor dumnezeiască;
3. Puterea lor de a schimba în bine pe oameni.
Aceste semne sunt lăuntrice şi ele se pot pricepe numai când descoperirea este bine cunoscută şi este cercetată în duh de smerenie şi de evlavie. Acest duh face fericit pe cel ce se dedă unei asemenea cercetări.
Dacă descoperirea este de la Dumnezeu, atunci ea se încadrează desăvârşit în cuvintele dumnezeieştii Scripturi şi în învăţăturile Bisericii.
Vedeniile şi descoperirile le arată Dumnezeu mai ales oamenilor sfinţi şi foarte sporiţi în smerenie, în dreapta socoteală şi în cunoştinţa de sine. Dar câteodată Dumnezeu dă vedenii şi oamenilor obişnuiţi. Dar numai atunci învredniceşte Dumnezeu pe cineva cu vedenii, când voieşte să lucreze faptele mântuirii, atît pentru cel ce are vedenii, cât şi pentru alţi oameni.
Dumnezeu descoperă tainele Sale, uneori, şi celor necredincioşi, dacă sunt sinceri în vieţuirea lor, ca să servească pe cei credincioşi, pentru că Dumnezeu Se serveşte nu numai de oameni, ci şi de animale, de arbori şi de alte făpturi neînsufleţite în planul lui Dumnezeu, angajând întreaga făptură ca să lucreze la mântuirea oamenilor.
Uneori Dumnezeu arată vedenii şi descoperiri celor necredincioşi, dar să nu-ţi închipui că face acest lucru oricând şi oricui! Pentru că acest lucru se întâmplă foarte rar şi după dumnezeiasca alegere şi iconomie către unii oameni, care sunt sinceri în a lor neştiinţă şi mai ales când prin ei găseşte ştiutorul de inimi cu care îşi arată voia Sa, spre mântuirea şi îndreptarea multora.
Aceasta însă nu înseamnă că noi trebuie să ţinem seamă de visele şi vedeniile oricui s-ar întâmplă.
Despre descoperirea dumnezeiască, noi ne putem încredinţa şi din semnele cele din afară, care sunt minunile şi proorocirile la care putem adăuga şi calitatea morală a persoanei prin care se face descoperirea.
Sfântul Maxim Mărturisitorul explică mistic cele trei ceruri la care poate ajunge omul îndumnezeit. Intâiul cer este sfârşitul a toată fapta bună. Al doilea cer este înălţarea minţii şi cunoştinţei la cele dumnezeieşti, atât simţite cât şi gândite. Al treilea cer este teologia, prin care ajunge cel desăvârşit, cu ajutorul darului Sfântului Duh, la starea de contemplaţie, adică la răpirea minţii şi la înţelegerea tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cunoştinţă.
Unii din Sfinţii Părinţi zic că Apostolul Pavel a fost răpit în rai, adică la al treilea cer al cunoaşterii dumnezeieşti, fiindcă i s-au vestit cuvintele tainice şi negrăite despre rai, care şi până astăzi sunt ascunse pentru noi. Adică, ce este pomul vieţii cel din mijlocul raiului; ce este pomul cunoştinţei binelui şi răului; ce au fost heruvimii şi sabia de văpaie care păzea uşa Edenului; ce au fost pomii din care a rânduit Dumnezeu să mănânce Adam, şi altele pe care le-au tâlcuit Sfinţii Părinţi, însă nu aşa cu amănuntul.
Din cuvintele Arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie
