Unde omul vede pe Dumnezeu cu ochii minții, acolo El se sălăsluiește

Unde este Dumnezeu acolo toate sunt bune, unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele. Omul acela cu care este Dumnezeu, acela face numai bine si cu el este tot binele, iar acel om cu care nu este Dumnezeu, acela face numai rau si cu el este tot raul. Daca Dum­nezeu este cu noi, nimeni nu este impotriva noastra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, toti dusmanii se ridica impotriva noastra si ne biruiesc pe noi; daca Dumnezeu este cu noi, atunci si panza de paianjen va fi pentru noi zid de piatra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, atunci si zidurile de piatra vor fi pentru noi panza de paianjen si nu ne vor apara. Celui ce este cu Dumnezeu, aceluia totul ii este bun, iar celui ce este fara Dumnezeu, aceluia totul ii este rau.

Asadar cu cine este Dumnezeu si cu cine nu este? La aceasta intrebare poate raspunde orisicine cu usu­rinta. Cu cel ce este virtuos, facator de bine, cu acela este Dumnezeu, iar cel ce face rau, il manie pe Dum­nezeu si cu acela El nu este. Deci cu omul bun este Dumnezeu, iar cu cel rau El nu este.

Desigur, este cu dreptate ca Dumnezeu, omniprezent fiind si atotputernic, cu puterea Sa nemarginita, atottiitoare si atotindreptatoare se gaseste cu fiecare om si cu cel rau, precum si cu cel bun. Pentru ca „El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie si peste cei drepti, si peste cei nedrepti” (Matei 5, 45). Asemenea si Viata, ii tine pe toti, buni si rai, drepti si pacatosi, „caci in El traim si ne miscam si suntem” (Fapte 17, 28). Dar in chip deose­bit, cu harul Sau, dupa mila Sa mantuitoare, ajuta­toare, aparatoare si pazitoare, nu este cu oricare om, ci numai cu acela care cu dragoste curata si cu frica isi indreapta catre El ochii mintii si intotdeauna il vede pe El ca fiind inaintea sa, dupa cuvantul prooro­cului David: „Vazut-am mai inainte pe Domnul ina­intea mea pururea” (Psalm 15, 8). Omul acesta, dato­rita faptului ca il vede pe Dumnezeu ca pururea fiind de fata, dar si pentru dragostea si frica ce o poarta pentru El, orice ar face, orice ar vorbi sau ar gandi, toate le savarseste bine, vorbeste nefatarnic, gandeste cele bune si folositoare toata viata, ca si cum ar pe­trece-o in fata ochilor dumnezeiesti atotvazatori, vir­tuos si mantuitor de suflet, repetand adeseori in sine cu frica si cu cutremur, cuvintele proorocilor Ilie si Elisei: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, ina­intea Caruia slujesc eu” (3 Regi 17, 1). Sau, aratand mai pe larg aceasta rostire launtrica, zice: „Viu este Domnul in fata ai Carui ochi atotvazatori merg, stau, sed, lucrez, mananc, beau, vorbesc si gandesc. Si ori­ce altceva ce as savarsi, le savarsesc inaintea ochilor Sai prealuminati, si de aceea nu indraznesc sa fac ceva rau sau sa gandesc ceva spurcat, ca nu cumva El, ma­niat de mine, sa ma rapuna cu faradelegile mele.”

Astfel, unde omul vede pe Dumnezeu cu ochii mintii, acolo El se salasluieste, caci Domnul Se apro­pie de cei ce singuri se apropie de El, este inaintea acelora care se sarguiesc sa fie inaintea Lui, si cauta la cei ce-L cauta pe El, toata aceasta alcatuire si ran-duiala fiind asemenea unei oglinzi. Cine priveste in oglinda, acela vede si fata care se arata din oglinda, iar cand privitorul isi intoarce fata sa de la oglinda, se intoarce de catre el si fata vazuta de el in oglinda. Asemenea si Domnul Dumnezeul nostru Se indreapta catre cei ce se indreapta spre El, si priveste la cei ce-L privesc pe El; insa isi intoarce fata Sa de la cei ce se intorc de la El si nu cauta spre cei ce nu se uita la El, si se invartoseaza a nu vedea ca El este si in ei.

Sfântul Dimitrie al Rostovolui