Trupul trăieşte dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu

Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, il va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă insă nu bagă in seamă, îi ia şi timpul şi cade fară de veste urmărit de dreptate. Dacă bunătatea ar ierta fără rugăciune fărădelegile, ar fi încălcată dreptatea, și nimeni nu s-ar gândi la ea.

O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau înaintea Stăpanului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă intre Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Când lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate împlini, ci trebuie să se împlinească dreptatea.

Omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate, adică răul. Faptul că, după judecata tuturora, pe cei păcătoşi îi închide în chinurile haosului veşnic, nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu, ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului, pentru ca acesta să fie împreună cu creaţia sa iubită – păcatul – în infinitul eternităţii.

Trupul trăieşte dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-inşii suflete vii, și sunt oameni care au suflete moarte. Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Părintele Arsenie Boca