Totul e de la Dumnezeu: și bolile, și sănătatea, iar tot ce e de la Dumnezeu ni se dă spre a noastră mântuire

„Trupul e slujitorul sufletului, iar sufletul este imparatul: drept aceea, adeseori se intampla, prin milostivirea lui Dumnezeu, si ca trupul sa fie ros de boli; ca urmare, patimile slabesc, iar omul isi vine intru sine; de altfel, insasi boala trupeasca se naste cateodata din patimi. Alunga pacatul, si boli nu vor mai fi, caci ele se intampla in noi de pe urma pacatului, cum zice Sfantul Vasile cel Mare. «De unde este boala ? De unde sunt vatamarile trupesti ? Domnul a zidit trupul, nu boala; sufletul, nu pacatul». Care este lucrul cel mai folositor si mai trebuincios? Unirea cu Dumnezeu si impartasirea cu El prin mijlocirea dragostei. Pierzand aceasta dragoste, cadem de la El; cazand, ne supunem multelor si feluritelor boli. Cine indura boala cu rabdare si cu recunostinta, aceluia i se socoteste intru nevointa sau chiar mai mult.
Un batran suferind de hidropica le spunea fratilor care veneau la el cu dorinta de a-l doftorici: «Parintilor, rugati-va sa nu fie supus unei boli ca aceasta omul meu cel launtric; iar cat priveste patimirea trupeasca, eu rog pe Dumnezeu sa nu ma sloboada dintr-o data de ea, caci pe cat se strica omul nostru cel dinafara, pe atat cel dinlauntru se innoieste» (2 Cor. 4, 16)”.  (Din povetele scrise ale Cuviosului Serafim din Sarov)
„In vremea bolii simtim ca viata omeneasca este asemenea unei flori care se ofileste aproape indata ce isi desface petalele si unui nor care se risipeste fara sa lase urme; ca zilele noastre pier ca umbra; ca trupul nostru se usuca aidoma florii campului, ca viata celui mai tare om este numai o adiere, ca ea se scurteaza cu fiece rasuflare si ca bataia pulsului il apropie, ca bataile unui ceasornic, de ceasul cel din urma, care aproape intotdeauna bate tocmai in clipa cand omul crede ca pana la ea mai e multa vreme.
O, boala, doctorie amara, dar aducatoare de sanatate! Cum fereste sarea pestele sau carnea de putrezire, asa si orice boala pazeste duhul nostru de putreziciunea si de stricaciunea pacatului, neingaduind patimilor – viermilor sufletesti – sa se zamisleasca in noi. Prin nerabdare nu scapam de suferinta pe care ne-a randuit-o Pronia lui Dumnezeu; dintr-insa nu urmeaza altceva, fara numai vatamare si pierzare. Prin rabdare orice suferinta se usureaza. Uita-te la cei aflati in boala de multa vreme sau care sed mult timp in temnita: asa s-au obisnuit cu nenorocirea lor prin rabdare, ca parca n-ar simti-o. Ca necazul rabdare lucreaza (Rom. 5, 3). Dimpotriva, prin nerabdare durerea se inmulteste…” (Sfantul Tihon de Zadonsk)
„Temerea pentru trup este atat de puternica in oameni, ca din pricina ei nu rareori ajung neinstare a savarsi vreun lucru vrednic de slava si cinste. Dar cand asupra temerii pentru trup vine temerea pentru suflet, temerea trupeasca se face neputincioasa in fata temerii pentru suflet, ca ceara de puterea focului care arde tot. Si cand te afli intru boala, zi: «Fericit cela ce s-a invrednicit a fi pus de Domnul la incercare intru cele pentru care mostenim viata vesnica». Caci Dumnezeu trimite bolile spre sanatatea sufletului”. (Sfantul Isaac Sirul)
„Rogu-te, fiule, rabda si da multumita pentru stramtorarile care ti se intampla in boala, dup cuvantul celui care a zis: Tot ce se va intampla tie, primeste (Sir. 2, 4), ca planul Proniei sa se implineasca asupra ta, fiul meu, asa cum este placut inaintea ei. Deci fii barbat, intareste-te intru Domnul si nadajduieste in purtarea Lui de grija pentru tine.
Dumnezeu sa fie cu tine!” (Din scrisorile Avvei Dorothei)
„Boala este trimisa uneori spre curatirea de pacate, alteori pentru a smeri mandria”. (Sfantul Ioan Scararul)
„Totul e de la Dumnezeu: si bolile, si sanatatea, iar tot ce e de la Dumnezeu ni se da spre a noastra mantuire. Deci primeste si tu boala ta si da multumita Domnului ca Se ingrijeste de mantuirea ta. Cum anume slujeste la mantuire ceea ce trimite Dumnezeu, poti sa nu cercetezi, caci poate nici nu vei afla. Dumnezeu trimite unele spre pedeapsa, ca pe o epitimie, altele spre invatatura de minte, ca omul sa-si vina in fire, altele ca omul sa scape de un necaz in care ar fi picat daca ar fi fost sanatos, altele ca omul sa dovedeasca rabdare si prin aceasta sa merite mai mare plata, altele ca sa il curateasca de toata patima, ca si din alte pricini… Iar tu, cand iti amintesti de pacatele tale, zi: «Slava ̃ie, Doamne, ca ai pus asupra mea epitimie spre pedepsire!» Cand iti amintesti ca inainte nu-ti aduceai aminte intotdeauna de Dumnezeu, zi: «Slava Tie, Doamne, ca mi-ai dat prilej si invatatura sa-mi amintesc mai des de Tine!» Cand iti vine gandul ca, daca ai fi fost sanatoasa, ai fi facut rautati, zi: «Slava Tie, Doamne, ca nu ingadui sa pacatuiesc!», si asa mai departe… Asadar, sa fii cu inima buna !…
Pentru toate dati multumita lui Dumnezeu; si pentru boala dati multumita. Stiu, mie imi vine usor sa vorbesc asa, dar dumneavoastra poate ca nu va vine usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare eu ma rog ca Domnul sa va dea sa rabdati cu inima buna boala si sa trageti din ea o invatatura. Cine stie de ce v-a legat Domnul? Neindoielnic e insa faptul ca lucrul acesta s-a intamplat in ajutorul vietuirii pe care v-ati ales-o si in care va straduiti sa ramaneti macar cat de cat. Din aceasta latura, puteti sa nici nu mai iscoditi rosturile bolii dumneavoastra. In clipele cand suferinta este mai grea, cautati barbatie spre rabdare cu inima buna si in amintirea patimirilor cu care au patimit toti sfintii, mai ales mucenicii. Cat si cum au rabdat ?! E greu si sa ne inchipuim. De altfel, tuturor prin multe necazuri se cade noua a intra intru imparatia Cerurilor (Fapte 14, 22).
Si ceea ce ne-a fagaduit Domnul se numeste «cununa». De ce? Fiindca acolo nu se poate intra fara patimiri. Un singur drum duce intr-acolo: crucea de voie sau fara voie.
Ingerul Pazitor sa va aduca mangaiere si inima buna! De faptul ca zgomotul din cap nu va lasa sa va adunati gandurile sa nu va plangeti. Dumnezeu judeca sufletul dupa ceea ce depinde de el, nu dupa cele asupra caruia n-are stapanire. In inima sa pastrati hotararea de a nu va departa de Domnul, si El va primi aceasta.
Acum trebuie sa lasati randuiala de postire de dinainte. O sa recuperati pe urma, daca va placea inaintea lui Dumnezeu sa va ridice din boala; dar acum, cat sunteti bolnava, puteti manca orice spre intremare, la sfatul medicului.
Exista boli asupra vindecarii carora Domnul pune opreliste cand vede ca boala e mai de trebuinta pentru mantuire ca sanatatea”. (Din scrisorile Sfantului Ierarh Teofan Zavoratul)
„Boala este invatatura de minte pentru noi de la Dumnezeu si slujeste spre sporirea noastra, daca vom da multumita lui Dumnezeu. Oare n-a fost Iov prieten credincios al lui Dumnezeu ? Dar ce nu a rabdat, multumind lui Dumnezeu si slavoslovindu-L ? Si rabdarea l-a dus in cele din urma la negraita slava. Rabda si tu putin (in boala) si vei vedea slava lui Dumnezeu (In. 11, 40). Iar cat priveste faptul ca nu poti posti (acum, cand esti bolnav), nu te necaji. Dumnezeu nu cere de la nimeni osteneli peste putere. In plus, ce alta este postul decat smerire a trupului sanatos spre a-l face neputincios pentru patimi, dupa cuvantul Apostolului: Cand sunt slab, atunci sunt tare (2 Cor. 12, 10). Iar boala se socoate in loc de post, si chiar mai mult decat acesta are pret. Cine o indura cu rabdare, dand multumita lui Dumnezeu, acela va primi prin rabdare rodul mantuirii sale. In loc ca puterea trupului sa slabeasca prin postire, ea este de pe acum slabita de boala. Asadar, da multumita lui Dumnezeu ca te-ai slobozit de osteneala postirii. Chiar daca vei ajunge sa mananci de zece ori in zi, nu te intrista; nu vei fi osandit pentru ca faci asa, daca nu este spre a face pe plac poftelor.
(Catre un bolnav descurajat) Imbratiseaza patimirile Mantuitorului nostru, ca si cum dimpreuna cu Dansul ai rabda ocari, rani, defaimari, jignirea prin scuipare, porfira cea de batjocura, rusinea cununii de spini, otetul amestecat cu fiere, durerea piroanelor, strapungerea cu lancea, revarsarea de apa si de sange  si ia de aici bucurie pentru durerile tale. Domnul nu va lasa sa fie in desert osteneala ta. El a ingaduit ca tu sa suferi o mica boala ca sa nu fii strain de sfinti cand ii vei vedea in ceasul acela purtand roadele rabdarii necazurilor si proslaviti, ci sa fii partas al lor si al lui Iisus, avand indraznire dinaintea Lui dimpreuna cu sfintii. Deci nu te intrista; Dumnezeu nu te-a uitat, ci se ingrijeste de tine ca de un fiu al Sau adevarat, nu ca de unul din curvie (Evr. 12, 8)”. (Sfintii Varsanufie si Ioan)

Sursa: Cartea „Cand sufletul este bolnav”, Editura Sophia