Tot ce este în afară de trebuinţa neapărată, adică tot ce nu ajută la mântuirea sufletului, sau la viaţa trupului, i se face piedică celui ce vrea să se mântuiască

Nici un lucru care se face după Dumnezeu, cu smerenie, nu este rău. Cu toate acestea sunt deosebiri între lucruri şi îndeletniciri. Tot ce este în afară de trebuinţa neapărată, adică tot ce nu ajută la mântuirea sufletului, sau la viaţa trupului, i se face piedică celui ce vrea să se mântuiască. Fiindcă nu mâncărurile, ci lăcomia pântecelui este rea; nu banii, ci împătimirea; nu grăirea, ci grăirea în deşert; nu cele dulci ale lumii, ci neînfrânarea; nu dragostea către ai tăi, ci lenevirea de la cele bineplăcute lui Dumnezeu, ce se naşte de ac ; nu hainele trebuitoare pentru acoperire şi ferire de frig sau de arşiţă, ci cele de prisos şi de mult pret; nu casele pentru a te apăra cu ai tăi de fiare şi de oamenii răi, ci cele cu două şi cu trei caturi mari şi mult costisitoare; nu a avea un lucru, ci a nu-l avea spre trebuinţă neapărată; nu a avea cei ce trăiesc în sărăcie cărţi este rău, ci a nu le avea spre citirea cea după Dumnezeu; nu a avea prieteni, ci a avea pe cei ce nu sunt spre folosul sufletului; nu femeia este un rău, ci curvia; nu bogăţia, ci iubirea de argint; nu vinul, ci beţia; nu mânia firească dată spre osândirea păcatului, ci întrebuinţarea ei împotriva semenilor noştri; nu a stăpâni e rău, ci a fi iubitor de stăpânire; nu slava, ci iubirea de slavă şi slava deşartă care e şi mai rea decât acestea; nu a avea virtute, ci a-ţi închipui că o ai ; nu cunoştinţa, ci părerea că ai cunoştinţă şi, ceea ce e mai rău decât aceasta, necunoaşterea neştiinţei tale; nu cunoştinţa adevărată, ci cunoştinţa mincinoasă; nu lumea e rea, ci patimile; nu firea, ci cele contrare firii; nu unirea în cuget, ci unirea pentru a face rău şi nu pentru mântuirea sufletului; nu mădularele trupului, ci reaua lor folosire. Căci nu ni s-a dat vederea ca să poftim cele ce nu trebuie, ci ca văzând făpturile, să slăvim prin ele pe Făcătorul, şi să umblăm bine spre cele de folos sufletului şi trupului nostru; nici urechile spre a auzi bârfirea şi vorbirea netrebnică, ci pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi toată vorbirea pe care o auzim de la oameni, de la păsări şi de la celelalte, şi din aceasta să slăvim pe Făcător ; nici mirosul spre a ne moleşi sufletul şi a slăbi tăria lui prin mirosuri plăcute, cum zice Teologul, ci pentru a răsufla şi a primi aerul dăruit nouă de Dumnezeu şi a-L slăvi pe El pentru acesta, fără de care nimeni nu poate trăi trupeşte, nici om, nici dobitoc.

Sfântul Petru Damaschin în Filocalia, vol.V, Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1976