Etichetat: virtuti

0

Nepătimi­rea sufletului și a trupului

Vorbind de multe ori, cu multi din lume, in cursul unor dis­cutii iscate intre noi cu privire la impatimire si nepatimire, i-am auzit spunand aproape pe toti – nu numai pe unii dintre cei...

0

Războiul nevăzut dintre patimi și virtuți

Află că-n acest război sunt două voinți în noi, una contrară alteia. Una a părții raționale și de aceea se numește ,,Raționalul” și voința superioară. Cealaltă a simțurilor și de aceea este numită ,,Sensibilă”,...

0

Fără cele zece virtuți nu te poți mântui

Prima virtute – credinţa, deoarece prin credinţă obţii tot ce doreşti – a spus Domnul. Datorită libertăţii, credinţa noastră ori se micşorează ori se măreşte. A doua virtute – dragostea nefăţarnică pentru Dumnezeu şi oameni...

0

Îmi spune gândul că eu cad în ispite

– Gheronda, îmi spune gândul că eu cad în ispite, deoarece inima mea nu este dăruită în întregime lui Dumnezeu. – Da, este furată de dorinţa de a plăcea oamenilor. Străduieşte-te ca în fiecare...