Îmi spune gândul că eu cad în ispite

– Gheronda, îmi spune gândul că eu cad în ispite, deoarece inima mea nu este dăruită în întregime lui Dumnezeu.

– Da, este furată de dorinţa de a plăcea oamenilor. Străduieşte-te ca în fiecare acţiune osârduitoare ce-o faci să nu se furişeze dorinţa de-a plăcea oamenilor, ca să ai răsplată curată – fără ca aghiuţă să-ţi răpească ceva din ea dar şi mai multă pace lăuntrică. Să cercetezi intenţiile cu care acţionezi şi de îndată ce observi că eşti mişcată de dorinţa de-a plăcea oamenilor, îndată s-o loveşti.

Dacă duci această „luptă bună”, te vei dezintoxica de orice intenţie lumească, care are drept centru propriu eu. Atunci toate vor deveni bune şi nu vei avea ispite nici din afară, nici din lăuntru, ci vei avea pace sufletească.

– Gheronda, mă mâhnesc pentru că bat pasul pe loc. Aş vrea ca în fiecare zi să sporesc duhovniceşte.

– Ştii ce se întâmplă uneori? Vrem poate să ne izbăvim de patimile noastre şi să devenim mai buni, dar nu ca să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu, ci ca să plăcem celorlalţi. Să presupunem că şi tu vrei să devii mai bună, să sporeşti duhovniceşte. Ai cercetat însă de ce vrei acest lucru? îl vrei pentru a te apropia mai mult de Dumnezeu sau pentru a părea mai bună decât celelalte maici? Te grăbeşti, de pildă, să mergi la biserică. De ce faci asta? Ca să fii la slujbă de la început, fiindcă aşa este corect, sau pentru ca să ajungi prima şi să spună maicile cuvinte bune despre tine?

Omul duhovnicesc este interesat să placă lui Dumnezeu, iar nu oamenilor. „Dacă aş f i vrut să plac oamenilor, nu aş fi fost rob al lui Hristos”.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi si virtuți, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007 – fragment