Medicamentul cel mai important împotriva egoismului
Diavolul, lucifer, nu s-a mulțumit numai cu căderea sa, ci l-a pizmuit și pe om, pe care Dumnezeu l-a plăsmuit într-un chip deosebit și l-a făcut împărat în Rai și peste toată creația. Și...
Știri, biserică, ortodoxie, evenimente, mărturii
Diavolul, lucifer, nu s-a mulțumit numai cu căderea sa, ci l-a pizmuit și pe om, pe care Dumnezeu l-a plăsmuit într-un chip deosebit și l-a făcut împărat în Rai și peste toată creația. Și...
Maica Domnului deține toate harismele sfinților, și de aceea aparține tuturor categoriilor. Este o sfântă zăvorâtă, când locuiește în Sfânta Sfintelor, este profet și apostol când spune iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul...
Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana...
Sufletul meu e cuprins de frică și de cutremur atunci când cuget la slava Maicii Domnului. Slabă și săracă îmi este mintea și neputincioasă inima mea, sufletu-mi însă se bucură și este tras a...
Dimineaţa moţăiţi, şi ca atare nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală… Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin, însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi...
Pentru a avea o imagine despre acest mare Har al Maicii Domnului, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna cuvintele pe care le-a rostit părintele Ioan din Kronstadt despre Ea. Într-una din predicile sale, el...
Să ştiţi că mie îmi place foarte mult să le spun la oameni, şi le spun cu toată bucuria, că pocăinţa trebuie făcută cu faţa spre viitor nu cu faţa spre trecut, că trecutul...
Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să...
Încă din timpurile apostolice şi până în zilele noastre, toţi cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos au cinstit-o şi pe cea care L-a născut, L-a crescut şi L-a îngrijit în timpul copilăriei...
Fraţii mei, făţărnicia se amestecă în toată fapta cea bună, cum zic dumnezeieştii Părinţi. Că precum iedera sau rugul dacă le pui lângă un copac, se agaţă de el, aşa şi făţărnicia, viclenia, zavistia...
– Știm că aveţi mare evlavie către Maica Domnului, ne puteţi spune câte ceva despre Maica Domnului? – O, Maica Domnului! Fiţi fiii Maicii Domnului şi veţi vedea! Vă daţi seama cine este Maica...
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul...
Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate. Dar, chiar si in iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea, cu...
Maica Domnului a fost cea mai aproape de Mântuitorul. Ea L-a purtat nouă luni în pântece, L-a născut în iesle, L-a hrănit cu lapte un an de zile, L-a purtat în braţe şi de...
Fără ispite şi necazuri, nu ne putem mântui. Nu uita că Domnul, pe cine iubeşte, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El. Suntem datori să primim cu dragoste încercările şi să mulţumim lui...
La slujba Sfântului Maslu este o alcătuire, O rugăciune către Maica Domnului, cu următorul cuprins: „Pe tine, preacuratul palat al împăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog, curăţă-mi mintea mea cea întunecată...
”O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi....
Acum câțiva ani, când eram preot paroh la Sfânta Biserică a Sfântului Vasilie din Pireu, m-a chemat de urgență un bărbat de 42 de ani, pe nume Xenofont, să-l spovedesc. Când am mers, l-am...