Etichetat: icoane

0

El este mereu prezent în Biserica Sa

Dumnezeu nu are nevoie de clădirea pe care o numim biserică, însă noi avem. Avem nevoie de locuri anume afierosite lui Dumnezeu, unde oamenii se adună cu singurul scop de a-L slăvi pe Dumnezeu şi a căuta...

0

De ce se aprind lumânări în fața icoanelor?

Domnului sau Maicii Domnului sau unui Înger sau Sfânt ofer lumină materială (lumânări, candele), ca ei să-mi dăruiască cu rugăciunile lor lumina harului dumnezeiesc, lumina cea duhovnicească; să mă povățuiască departe de întunericul păcatului,...

0

Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi...

0

Cu cât sporești în Ortodoxie, citind, mergând la Biserică, din contactul cu alți ortodocși, cu atât vei putea să-ți “găsești calea” în întregul tărâm al Ortodoxiei

Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu este transmis cum trebuie, apare ispita de a urma “intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi, (…) alergand dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa tipic, biserici frumoase, dupa...

0

Cine sunt sfinţii?

– Sunt oameni ca şi noi, numai că aceştia au pus iubirea de Dumnezeu mai presus decât iubirea de tată, de mamă, de fiu, decât iubirea de pământ, decât iubirea de lumea aceasta. Sfinţii,...

0

O singură greșeală a duhovnicului poate pierde pe cineva

Câteodată, spuse, sunt îndoit în mine însumi: preotul și omul merg fiecare pe alt drum, și asta nu-i bine. Iată acum, bunăoară: una îmi poruncește datoria de preot și alta simțământul omenesc. E grea...