Etichetat: biserica

0

Doamne, duhul grijii de multe nu mi-l da mie!

Biserica lui Dumnezeu, care se poarta asemenea unei corăbii deasupra valurilor răutăţilor, în care zace întreaga lume (vezi 1 In. 5,19), întotdeauna a fost în mijlocul furtunilor. Nu a fost veac în care ea să nu încerce...

0

Învaţă-i pe cei care nu merg la Biserică faptul că ai cântat împreună cu serafimii, că aparţii vieţii cereşti, că te-ai întâlnit cu Hristos şi ai vorbit împreună cu El

Să plecăm de la Dumnezeiasca Liturghie, precum leii, care scot flăcări, devenind mai înfricoşători decât diavolul, pentru că Sfântul Trup al Domnului cu care ne-am împărtăşit adapă sufletul nostru şi-i dă putere mare. Când...