Suferința este legată strâns cu viața oamenilor

In societatea foarte agitata de azi nu exista om care sa nu intampine suferinta in viata lui, sa nu incerce paharul amar al durerilor. Vedem oameni indurerati, necajiti, chinuiti, cazuti la pamant de multa greutate a suferintei. Si nu numai fetele oamenilor sunt invinse, ci indeosebi si inainte de orice inimile lor. Sunt chinuiti oamenii, sufera, si din aceasta suferinta, sau mai degraba din reaua intampinare a suferintei, sufera de diferite boli trupesti si sufletesti. De aceea este nevoie sa vedem cateva ascunzisuri ale acestei mari chestiuni a suferintelor si a durerii in viata noastra.
Si la inceput trebuie amintit ca suferinta este legata strans cu viata oamenilor. Domnul i-a asigurat pe ucenicii lui ca vor avea multe suferinte in viata lor. „In lume necazuri veti avea” (Ioan 16, 33).
Sfintii Parinti, vorbind din experienta, ne spun ca in principal trei sunt cauzele. Diavolul, oamenii si firea cazuta, cu toate patimile care sunt inscaunate in inima noastra. Suferinta provenita de la diavol este destul de dureroasa si o incearca aceia care lucreaza binele si se straduiesc sa pastreze porunca lui Hristos. Avva Dorotei descrie o astfel de mare suferinta provenita de la diavol: „Inca fiind eu acolo in chinovie, deodata mi-a venit o mare si insuportabila tristete si eram intr-o astfel de cazna si sufocare ajungand aproape sa-mi dau sufletul. Era suferinta aceea din uneltirea demonilor si o asa ispita este pricinuita de invidia demonilor. Foarte grea, dar de mica durata, grea, intunecoasa, nechemata, neavand de nicaieri nici un ragaz, ci de pretutindeni stramtorare, de pretutindeni sufocare. Insa repede vine harul lui Dumnezeu in suflet, deoarece nimeni nu ar putea sa suporte”.
De asemenea provine de la oamenii care calomniaza si defaimeaza. Si atunci sunt trezite de multe ori in noi suparari. Pentru ce acesta pe care l-am ajutat, sa se comporte in acest fel? Sau inca oameni care-i prigonesc pe oamenii lui Dumnezeu, cum a fost in situatia profetilor si a Sfintilor Apostoli, creand astfel probleme si suferinte. Apostolul Pavel scrie catre Corinteni: „Caci nu vrem, fratilor, ca voi sa nu stiti de necazul nostru care ni s-a facut in Asia, ca peste masura, peste puteri am fost ingreuiati, incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata” (II Cor. 1, 8).
Inca avem si suferinta care provine din firea noastra cazuta, din patimile care sunt inscaunate, precum am spus mai inainte, in inima noastra. Avva Dorotei scrie despre aceasta situatie: Este posibil sa ne aflam intr-o buna stare si sa avem pace interioara si liniste, si atunci, daca fratele nostru spune un cuvant, ne agitam si ne pronuntam impotriva lui si il condamnam ca provocator si cauza a supararii. „Si acest lucru este batjocura si acest lucru este aiureala. Caci oare cel care i-a spus cuvantul a aruncat in el patima? Dimpotriva, i-a aratat acestuia patima, ca, daca va vrea, sa se pocaiasca pentru aceasta”.
Astfel acestea trei sunt cauzele fundamentale ale suferintelor care vin in viata noastra. Pe primele doua le primesc sfintii, pe a treia o primim in principal noi, care inca nu am fost curatiti de patimi. Primele doua cauze nu ating starea interioara a sufletului, din moment ce cu putina rabdare primeste oricine harul imbelsugat, a treia cauza insa, daca nu este vegheata, va crea o stare groaznica. Astfel avem doua feluri de suferinte, cea exterioara si cea interioara.
Totusi, din acestea este evident ca parintii duhovnicesti, care au dobandit darul deosebirii, pot sa distinga care suferinta provine de la diavol, care de la oameni si care de la noi insine si corespunzator sa ajute starea noastra. De aceea si sustinem ca parintii duhovnicesti pot sa ne vindece mai eficient decat psihiatrii, care nu fac aceasta deosebire si le considera pe toate ca provenite de la o stare psihologica rea.
Suferinta si durerea in viata noastra sunt necesare, pentru ca este participare la Patima lui Hristos. In invatatura si Traditia ortodoxa exista un continuu discurs pentru asemanarea cu Hristos. Insa aceasta asemanare nu este atat exterioara, morala, cat este mistica. Totusi trebuie sa trecem de ceea ce a trecut Hristos. Si, fireste, trebuie sa trecem de incercarile, de suferintele prin care Acela a trecut. Apostolul Pavel este revelator si in punctul acesta: „Ma bucur de suferintele mele pentru voi si implinesc in trupul meu lipsurile necazurilor lui Hristos” (Col. 1, 24).

Mitropolitul Hieroteos Vlachos