Sfânta și Marea Marți: pilda celor zece fecioare

Ati ascultat acum, iubitilor, miscatoarea can­tare: Iata, Mirele vine in miezul noptii, care se can­ta la Denie in primele trei zile ale Saptamanii Patimilor. Pentru ca ea sa le fie limpede tutu­ror si sa le aduca roada dorita, dati-mi voie sa propun dragostei voastre o talcuire a ei. Canta­rea: Iata, Mirele vine in miezul noptii ne aminteste acea parabola a Mantuitorului in care El aseama­na Imparatia cerurilor cu cele zece fecioare care, luandu-si dupa obiceiul vechi candelele, au iesit in intampinarea mirelui lor. Alcatuitorul cantarii a avut in vedere tocmai aceasta parabola. O vom reamintim aici si o vom explica pe scurt.

Impa­ratia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care luand candelele lor, au iesit in intampinarea mirelui. Cinci insa dintre ele erau fara minte, iar cinci intelepte, caci cele fara minte, luand candelele, n-au luat cu sine untdelemn, iar cele intelepte au luat untdelemn in vase, odata cu candelele lor – dar mirele intarzi­ind, au atipit toate si au adormit, iar la miezul nop­tii s-a facut strigare: „Iata, mirele vine! Iesiti intru intampinarea lui!” Atunci s-au desteptat toate acele fecioare si au impodobit candelele lor, si cele fara minte au zis catre cele intelepte: „Dati-ne din untdelem­nul vostru, ca se sting candelele noastre.” Dar cele intelepte le-au raspuns, zicand: „Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua si nici voua. Mai bine mergeti la cei ce vand si cumparati pentru voi.” Deci, plecand ele ca sa cumpere, a venit mirele, si cele ce erau gata au intrat cu el la nunta, si usa s-a inchis – iar mai pe urma au sosit si celelalte fecioare, zicand: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua!” Iar el, raspunzand, a zis: „Adevarat zic voua: nu va cunosc pe voi.” Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand Fiul Omului va veni (Mt. 25,1-13).

Talcuirea pildei: cele zece fecioare – cinci intelepte si cinci nebune – suntem noi, crestinii; dintre noi, unii sunt intelepti, in virtutea credintei lor, a vietii lor imbunatatite si a pregatirii lor pen­tru moarte, pe cand ceilalti sunt nebuni, in vir­tutea putinei lor credinte sau a nepasarii lor reci fata de credinta, a vietii lor trupesti, patimase, a nepregatirii lor pentru moarte si pentru judecata care urmeaza indata dupa aceasta, intrucat este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata (Evr. 9, 27).

Ni se spune ca fecioarele nebune, luandu-si candelele, nu au luat cu ele si untdelemn. Ce sunt candelele acestea si ce inseamna untdelemnul pentru candele? Cande­lele sunt sufletele noastre, dupa cuvantul Mantuitorului: luminatorul trupului este ochiul (Mt. 6, 22). Prin ochi El intelege inima omeneasca sau sufletul; untdelemnul este, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, milostenia – sau, indeobste, faptele cele bune. Asadar, crestinii nechibzuiti, iesind in intampinarea Mirelui, nu au pregatit pentru sufletele lor fapte bune, care sa le poata sprijini viata duhovniceasca, pe cand cei intelepti au luat untdelemn in vasele lor, adica si-au ago­nisit fapte bune, ca sa-L intampine pe Mire cum se cuvine.

Cine este Mirele? Iisus Hristos. Cand si cum iesim in intampinarea Lui? Toata via­ta noastra ar trebui sa fie o pregatire – la ince­put pentru intampinarea Lui aparte, caci fiecare suflet, dupa moartea sa, trebuie sa apara in fata Lui, incepatorului vietii noastre, ca sa dea soco­teala, si de aceea toata viata trebuie sa se ingrijim pentru a dobandi si pastra in inima credinta vie si dragoste fierbinte de Domnul, ca dupa moar­te sa ne infatisam nerusinati si neosanditi inain­tea infricosatorului Tron al Domnului slavei; iar la intalnirea cea de obste vom iesi dupa invierea noastra din morti, cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi, cei ce au facut cele bune spre invierea vietii si cei ce au facut cele rele spre invi­erea osandirii (In 5, 28-29).

Mirele intarzie, adica Iisus Hristos intarzie sa curme viata noastra cea muritoare, nevrand sa piara cineva, ci toti sa vina la pocainta (II Ptr. 3, 9), si totodata intarzie cu cea de-a doua, slavita si infricosatoare venire a Sa, ca sa se inmulteasca din ce in ce fiii Imparatiei ceru­rilor – iar oamenii, amagiti de dulceata vremel­nica a pacatului si de faptul ca raman deocam­data nepedepsiti pentru el, si vazand ca lumea dainuie, socotind ca ea va dainui astfel la nesfar­sit si avand ei insisi parte de sanatate trainica si de alte bunuri materiale, se cufunda in dormitare sufleteasca, nu se ingrijesc sa se indrepte, ci dorm somnul pacatului. Iata insa ca atunci cand in somnul pacatului este chiar miez de noapte, cand nimeni dintre pacatosi nici nu se gandeste la primejdia cumplita in care se afla, rasuna gla­sul tunator: Iata, Mirele vine, iesiti in intampinarea Lui!

Atunci, toti se desteapta din somn si aprind candelele lor, adica isi incordeaza luarea-aminte a sufletului. Bine va fi atunci de crestinii cei inte­lepti, caci sufletele lor vor arde cu focul preadulcei iubiri de Domnul, dar va fi vai de cei nechib­zuiti: sufletele acestora, ca niste candele lipsite de untdelemn, se vor stinge, adica se vor intune­ca si se vor raci de lipsa dragostei catre Dumne­zeu, Izvorul iubirii, si vor incepe sa preguste chi­nurile iadului. Vor cere untdelemn, adica fapte bune, de la crestinii cei intelepti, insa aceia nu le vor da, ca sa nu ramana insisi in lipsa; vor merge sa cumpere de la cei ce vand, adica se vor apuca sa faca fapte bune si vor merge sa caute prilej pentru asta, insa tocmai atunci va veni Mirele, adica tocmai atunci cand vor dori sa faca fapte bune ii va ajunge moartea si ii va pune inaintea Judecatorului Ceresc fara nici un fel de virtuti, cu mirosul urat al faradelegilor. Vor dori sa intre in camara Imparatiei cerurilor, careia toti i-am fost meniti de la nastere, pentru care si traim – Domnul nu-i va lasa, ci le va zice: nu va cunosc pe voi. Asadar, privegheati, isi incheie Domnul para­bola, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand Fiul Omului va veni.

Acum e limpede pentru noi toti canta­rea bisericeasca: Iata, Mirele vine in miezul noptii, si fericita e sluga (adica fiecare crestin) pe care o va afla priveghind, dar nevrednic este iarasi acela pe care il va afla lenevindu-se (dormind cu somnul paca­tului). Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul (sufle­tesc al pacatului) sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii (vesnice) si afara de Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: „Sfant, Sfant, Sfant esti, Dumne­zeule, pentru Nascatoarea de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.”

Amin.

Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, Bucuresti, 2013